Martin Luther devenise, în 1521, una dintre cele mai bine cunoscute figuri publice de pe teritoriul Sfântului Imperiu Romano-German. În 1505 a obţinut titlul de licenţiat în Litere, apoi a început să studieze Dreptul, însă, după doar două luni de studiu, a decis să se călugărească, după ce s-a înspăimântat din cauza unui trăznet.
Martin Luther şi-a adunat prietenii, a băut şi a cântat şi le-a spus acestora că este pentru ultima dată când face acest lucru. A doua zi a devenit novice în mănăstirea călugărilor augustinieni, un călugăr pios, care locuia într-o chilie neîncălzită şi care se autoflagela, pentru că voia să îşi exorcizeze astfel demonii pe care credea că îi poartă în sine.
În anul 1507, a fost hirotonit preot. Martin Luther continua să ducă o viaţă austeră, deoarece era chinuit de ispite. În anul 1508, a fost transferat la o mănăstire din Wittenberg, un orăşel cu 3.000 de locuitori, unde a devenit profesor de teologie. Doi ani mai târziu, el a fost trimis la Roma. Austerul călugăr din orăşelul german a fost şocat descoperind o Romă renascentistă, strălucitoare şi frivolă.
În 1512, Martin Luther a obţinut doctoratul în Teologie. Din 1515, a început să fie tot mai critic cu clerul, iar neliniştea sa interioară l-a determinat să caute o cale pentru înnoirea Bisericii Catolice, pe care o dorea asemenea vieţii sale călugăreşti: inflexibilă şi aspră.
În 1517, Martin Luther a afişat pe uşa catedralei din Wittenberg o lucrare în 95 de teze, care conţineau critici aspre, precum şi idei considerate eretice. Vreme de patru ani, înalţi clerici ai Bisericii Catolice au încercat să îl determine pe Martin Luther să retracteze ideile care veneau în conflict cu doctrina oficială a Bisericii, dar călugărul a refuzat. În cele din urmă, în 1521, Martin Luther a fost excomunicat.
Azi, unii teologi îl compară pe Martin Luther cu Sfântul Francisc de Assissi şi spun că, dacă ar fi fost mai înţelept şi nu ar fi rupt Biserica Catolică, azi, probabil, ar fi fost declarat sfânt.
