Pagina de istorie: Cum a ajuns Stalin in calendarul ortodox rusesc

Una dintre preocupările dictatorului sovietic Stalin a fost aceea de a remodela complet reperele mentale ale oamenilor. De aceea, el a dorit să introducă un nou calendar, care să înlocuiască sărbătorile religioase cu sărbătorile proletariatului sovietic. Tentativa a fost un eşec, însă, vreme de doi ani, în URSS, luna februarie a avut 30 de zile, scrie RFI în pagina de istorie.

În data de 24 septembrie 1929, dictatorul sovietic Stalin decidea introducerea unui nou calendar, pe care l-a numit calendar reformat. Noul calendar a intrat în vigoare în data de 1 octombrie 1929 şi, potrivit lui Stalin, ar fi fost mai potrivit noilor realităţi sociale din Uniunea Sovietică. Practic, scopul principal al reformei calendaristice era eliminarea sărbătorilor religioase şi înlocuirea lor cu nişte sărbători ale comunismului.

 

Astfel, în calendarul sovietic, săptămânile urmau să aibă doar cinci zile. Fiecare lună ar fi urmat să aibă câte 30 de zile, iar restul de 5 sau 6 zile, dacă anul era bisect sau nu, urmau să fie intercalate, câte una sau câte două, între anumite luni. Noul calendar a fost în uz în anii 1930 şi 1931, ani în care, în mod oficial, în Uniunea Sovietică, luna februarie a avut 30 de zile.

 

Însă tentativa de a introduce noul calendar, care era prezentat drept unul ştiinţific, nu a avut succes. După anul 1931, sovieticii au anunţat că vor trece la o săptămână de şase zile, iar până în 1940 ar fi urmat să revină la săptămâna de şapte zile. Chiar şi în perioada în care calendarul lui Stalin era în vigoare, ruşii au continuat să folosească vechiul calendar. Chiar şi Pravda, organul de presă al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a continuat să folosească vechiul calendar gregorian, pentru că avea ediţii distribuite la nivel internaţional, iar calendarul lui Stalin i-ar fi derutat pe cititori.

 

Mai mult, sovieticii au permis ulterior şi celebrarea sărbătorilor religioase, după ce URSS a intrat în Cel de-al Doilea Război Mondial. În faţa invaziei germane, Stalin a restabilit ierarhia canonică a Bisericii Ortodoxe Ruse, pe care însă a infiltrat-o cu numeroşi agenţi KGB. Biserica era văzută de către dictatorul comunist drept un element de mobilizare pentru cei care erau trimişi să lupte pe front contra naziştilor. Drept urmare, Biserica Ortodoxă Rusă a inclus portretul lui Stalin în calendarele religioase care au început din nou să fie distribuite credincioşilor.

Related posts

Leave a Comment