Organizaţiile studenţeşti membre ale ANOSR anunţă că pe 13 noiembrie orele se ţin în stradă

Studenţii clujeni vor ţine orele de mâine în centrul oraşului.Tinerii solicită, astfel, alocarea a 6% din PIB pentru educaţie începând cu anul 2014.

Potrivit iniţiatorilor acestui protest, Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş – Bolyai (OSUBB), Organizaţia Studenţilor din Universitatea Tehnică Cluj – Napoca (OSUT), Asociaţia Studenţilor Universităţii de Artă şi Design din Cluj – Napoca (ASUAD), Federaţia Asociaţiilor Studenţeşti din USAMV Cluj – Napoca (FAS- USAMV), Organizaţia Studenţilor Farmacişti (OSF) din UMF, Asociaţia Studenţilor Psihologi din România (ASPR) din UBB, Societatea Studenţilor Europenişti (SSE) din UBB şi Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Business din Cluj-Napoca (ASB) din UBB, acţiunea de protest va începe la ora 15:0. Aceştia vor pleca din Campus Observator de la Căminul 2, urmând ca la la ora 16:00 să ajungă în Campusul studenţesc din Haşdeu la Căminul 14. În acelaşi timp, un alt grup de studenţi va porni din Campus Mărăşti, Căminul 2B, la ora 16:00 şi se vor întâlni cu toţii la ora 17:00 în Piaţa Unirii.

„Nemulţumirile studenţilor pleacă de la faptul că universităţile, în contextul unei subfinanţări constante a educaţiei din România, au fost nevoite să crească o serie de taxe, să comaseze grupe şi facultăţi sau să reducă şi chiar să oprească în unele cazuri investiţiile ce ţin de îmbunătăţirea calităţii sistemului educaţional”, spun reprezentanţii OSUBB.

Related posts

Leave a Comment