În mod deliberat, am evitat să scriu ieri despre cei patru ani de război în Ucraina. Și aceasta pentru că, în mod previzibil, ieri, toată lumea și-a amintit de 24 februarie 2022, atunci când armata rusă, la ordinul dictatorului Vladimir Putin, a invadat un stat care nu are altă vină decât aceea de a-și căuta locul în lumea liberă. Este bine că s-a întâmplat așa. Însă am decis să scriu azi, la o zi după ce Ucraina a revenit în prim-planul mass-media, pentru că, dincolo de comemorare, războiul continuă și azi.
Și în 25 februarie 2026, rușii ucid civili ucraineni. Și azi continuă ocupația ilegală a unor teritorii ucrainene care sunt udate cu sângele celor nevinovați. Și azi, ucrainenii continuă să înghețe în apartamentele din Kiev, și azi vor fi, din păcate, oameni uciși, mutilați, răniți în numele unui război dement, botezat ”operațiune specială”.
Este uimitor cum, în patru ani de război, propagandă rusă a reușit să câștige minți și inimi în România. Sunt rusofili care s-au lăsat prostiți de cartea ”ortodoxiei”. De parcă majoritatea ucrainenilor ar fi altceva decât ortodoxă… Este remarcabilă ipocrizia Bisericii Ortodoxe Române, care l-a invitat, anul trecut, pe patriarhul ecumenic al Constantinopolelui, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, pentru a sfinți noua catedrală patriarhală, denumită mincinos drept ”catedrală națională”, și, în tot acest timp, refuză să recunoască tomosul prin care același patriarh a acordat autocefalie Bisericii Ortodoxe Ucrainene. De ce ar fi valabil tomosul unui patriarh ecumenic prin care, în 1925, a acordat autocefalie Bisericii Ortodoxe Române și nu ar fi valabil tomosul prin care ucrainenii ortodocși au primit aceleași drepturi? În fine, poate 2026 va aduce ieșirea din minciună și pentru cea mai numeroasă biserică din România.
Însă acest lucru nu este deloc probabil. În Biserica Ortodoxă Română este mulți ierarhi și clerici putiniști, care își promovează stăpânul lumesc, indiferent de context, alături de ierarhi și clerici care îl urmează pe Cristos și care au acordat ajutor creștinesc refugiaților care au fugit din calea războiului. La fel, există trompete rusești în politica românească, nu doar printre partidele extremiste, precum și în mass-media. Încă pretind că sunt jurnaliști tot felul indivizi pritociți de Securitate, care mințeau în februarie 2022 cum că armata ucraineană ar fi doborât avioane și elicoptere militare românești.
Însă ce avem de făcut?
Lucrurile sunt simple. Calea ne este arătată de lideri adevărați, precum Papa Leon al XIV-lea. În primul rând, să ne rugăm pentru pace. Este o concretizare foarte corectă a poruncii ”Să nu ucizi”. Apoi, să rostim adevărul. Să nu uităm că, în acest conflict, Ucraina este victima, iar Rusia este agresorul. Acesta este adevărul fundamental în acest război. Și, în al treilea rând, să păstrăm memoria victimelor agresiunii rusești. Bucea, Irpin și toate celelalte locuri ale groazei vor rămâne pe veci o pată pe obrazul rusesc. Ca să o citez pe Ana Blandiana, memoria este o formă de justiție. Poate cea mai durabilă formă de justiție…
Foto: BBC
