Asociația Club Sportiv Roțile Abilității a lansat, în premieră la nivel local, Structura de Economie Socială (SES). Această structură a angajat 7 persoane, dintre care două în fotoliul rulant. SES va asigura servicii de transport adaptat cu ajutorul mașinii speciale avute de asociație. De asemenea, va presta servicii de reparații, întreținere și adaptare foltolii rulante. În plus, SES va instrui utilizatorii cu privire la fotoliile rulante.Profitul obținut din livrarea serviciilor Structurii de Economie Socială este reinvestit în activități organizate de Asociația Club Sportiv Roțile Abilitatii dedicate incluziunii persoanelor cu dizabilități. Asociația Club Sportiv Roțile Abilitatii este o organizație neguvernamentală, nonprofit înființată în anul 2013. “Asociația este și unitate protejată, ceea ce înseamnă că poate intermedia livrarea unor produse și servicii către firmele care au peste 50 de angajați și care nu au minum 4% dintre angajați persoane cu dizabilități. Potrivit legii, trebuie să plătească o taxă specială sau poate achiziționa produse sau servicii de la unitățle protejate”, a declarat Raluca Danciu, de la Asociația Club Sportiv Roțile Abilitații.
Structura de Economie Socială a fost înființată în cadrul proiectului Abilitățile Contează și Economic, derulat de Fundația Motivation România și cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în Oameni! În cadrul proiectului au fost înființate 8 structuri de economie socială (SES), ce furnizează servicii pentru persoanele cu dizabilități în județele: Brașov, Buzău, Cluj, Ilfov, Neamț, Prahova, Sibiu, Timișoara.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Shaw Trust din Marea Britanie, Asociația Club Sportiv Roțile Schimbării, Fundația pentru Copii Sfântul Sava, Asociația Clubul Sportiv Supernova Neamț, Asociația Județeană Ilfov Motivation a Sportului pentru Persoane cu Handicap, Asociația Club Sportiv Roțile Astrale si trei organizatii infiintate in proiect: Asociația Club Sportiv Fii Independent, Asociația Club Sportiv Leii Timisoarei, Asociația Club Sportiv Rotile Abilitatii.