O casă de moţi, din 1779, intră în circuitul turistic la Muzeul Etnografic

O casă de moţi din satul Gârda de Sus, construită în anul 1779, va intra în circuitul turistic al Muzeului Etnografic din Cluj. Este vorba de unul dntre cele mai cunoscute muzee din Europa de Est, care a primit în acest an certificatul de excelenţă din partea celui mai mare site de specialitate din domeniul recomndărilor turistice, TripAdvisor.com.„Sâmbătă, 19 octombrie 2013, ora 13,30, va fi introdusă în circuitul de vizitare al Parcului Etnografic Naţional „Romulus Vuia”, în mod festiv, casa-monument din Gârda de Sus, datată 1779, reconstruită şi dotată cu inventar tradiţional în cadrul proiectului cultural „Muzealizarea procesului de populare montană”, proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Deoarece nucleul iniţial al casei din Gârda de Sus a servit drept adăpost sezonier („casă de mutătură”), transformat în casă familială, prin amplificare, abia în anul 1779, această construcţie ilustrează perfect mecanismul procesului de populare a văii Arieşului superior (Ţara Moţilor) în secolele XVII-XIX, prin roiri independente şi nesincronizate din satele Arieşului mijlociu, roiri bazate pe iniţiale defrişări izolate în munte, dotate cu adăposturi sezoniere, transformate mai târziu în gospodării permanente.

La eveniment vor participa, prin reprezentanţi, şi partenerii din proiect ai Muzeului Etnografic al Transilvaniei: Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Cluj-Napoca, Primăria Comunei Gârda de Sus, jud. Alba şi Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă”, din aceeaşi localitate”, spun reprezentanţii Muzeului Etnografic.

În paralel cu proiectul realizat la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca, în şcoala din Gârda de Sus este deschisă o fotoexpoziţie cu titlul „O nouă viaţă pentru o veche casă”, care ilustrează pentru elevi etapele reconstrucţiei în muzeu a casei din comuna lor natală şi importanţa istorică naţională a acestei construcţii.

Related posts

Leave a Comment