„Cea mai frumoasă domniţă dintre domniţele lumii, născută şi crescută în legea creştinească şi graiul românesc, părăseşte de-acum şesurile roditoare şi munţii împăduriţi ai României şi pleacă alături de cel menit de soartă spre altă ţară, unde înfloresc portocalii şi lămâii, şi unde valurile mării albastre, venind din larguri, îşi sfarmă puterea de ţărmuri.
Ne pare rău că floarea cea mai frumoasă e smulsă din grădina noastră. Se va cunoaşte multă vreme locul ce rămâne gol. Toţi suntem mândri, că o ţară puternică şi vitează şi-a ales Stăpâna de mâine din ţara noastră. Aceasta înseamnă că ţările străine pun temei pe puterile noastre, căci de obicei legăturile de prietenie între diferite ţări sunt consfinţite şi pecetluite de legăturile de familie între domnitorii lor.
Cu ocazia căsătoriei domniţei Elisabeta, M.S. Regele a dăruit 300.000 lei pentru ajutorarea orfanilor de război sau pentru înzestrarea a 300 fete sărace, iar A.S. Regală principesa Elisabeta a dăruit alte 300.000 Bibliotecii studenţilor „Fundaţia Universitară Carol I”, din care se va susţine câte o studentă la fiecare universitate din România. Nu sunt acestea primele daruri, pe cari familia regală le-a făcut pentru ajutorarea celor lipsiţi şi săraci. Îndată după isprăvirea războiului am văzut pe M.S. Regele Ferdinand cum cel dintâi dăruieşte toate pământurile Sale ţăranilor, ca o pildă şi ca un început al împărţirii pământului între cei ce îl muncesc, şi care nu mai poate întârzia.
Recunoştinţa şi dragostea noastră deplină înfăşură această familie domnitoare.
Cu ocazia marei sărbătoriri a nunţii toată Capitala ţării trăia în aerul unei mari sărbători. Pe fiecare casă, la fiecare fereastră fluturau steagurile româneşti şi greceşti, iar pânzele lor împreunate de vânt însemnau frăţie, ce se face între aceste două popoare. Valuri de lume umpleau strada pe unde perechea princiară venea de la Mitropolie, unde se săvârşise cununia religioasă, zeci şi sute de mii de pălării se agitau în aer şi o furtună de glasuri urca în văzduhuri, urând noilor căsătoriţi fericirea. Ochii erau umezi de lacrimi, piepturile se ridicau şi se strângeau în vreme de perechea princiară trecea spre palatul regal.
Ospăţul n-a fost cum se spune în poveşti, ca să ţină 40 de zile şi 40 de nopţi încheiate. Vremurile acelea s-au îngropat de mult. La banchetul care a avut loc, afară de trimişii ţărilor străine, au luat parte membrii guvernului şi foştii prim-miniştrii.
Şi acum, când pleci, scumpa noastră domniţă, în afară de fericirea care ţi-o dorim, te rugăm să nu ne uiţi. Să-ţi rămână vecinic în suflet cuibul de la Sinaia, Castelul <
