Nu Dumnezeu a creat Universul! Dar cine?

Faimosul fizician Stephen Hawking îşi exprimă, răspicat, în noua sa carte, “The Grand Design”, opinia asupra legilor fizicii care stau la baza creaţiei Universului, declarând că Dumnezeu este redundant.Profesorul britanic explică în cartea sa: „Deoarece există o lege aşa cum este gravitaţia, Universul poate şi se va crea singur din nimic. Creaţia spontană este motivul pentru care există ceva în locul a nimic, motivul pentru care Universul şi noi existăm. Nu este necesară invocarea lui Dumnezeu, Care, pe baza unui plan bine stabilit, a pus Universul în mişcare”, potrivit dailymail.co.uk.
Cartea, scrisă în colaborare cu fizicianul american Leonard Mlodinow, va fi publicată în 9 septembrie şi îşi propune să conteste convingerea lui Sir Isaac Newton, care credea că Universul trebuie să fi fost proiectat de Dumnezeu, deoarece nu se putea forma din haos. La aceasta se adaugă şi descoperirea din 1992 a unei planete orbitând o altă stea decât Soarele.
Stephen Hawking a mai adăugat că „un asemenea fapt transformă coincidenţele condiţiilor noastre planetare – Soarele unic, combinaţia norocoasă a distanţei dintre acesta şi Pământ, masa solară – în ceva puţin remarcabil şi nu foarte convingător în sensul proiectării atente a Pământului doar pentru a ne face pe plac nouă, fiinţelor umane.”
Deşi, cu ceva timp în urmă, când a scris „O scurtă istorie a timpului”, în 1988, Stephen Hawking părea să accepte rolul lui Dumnezeu în crearea Universului, declarând că descoperirea unei teorii complete, unificate, ar reprezenta triumful absolut al raţiunii umane, „căci atunci vom şti cum gândeşte Dumnezeu”. Din acest motiv, unii sunt de părere că cercetătorul, considerat cel mai inteligent om în viaţă, agreează implicarea unei inteligenţe superioare la baza legilor fizice care au format Universul, dar nu se poate acomoda cu ideea proiectării precise a acestuia.

Există oare un Multivers?

Acelaşi cercetător a mai declarat că există şi posibilitatea vieţii pe alte planete şi un întreg alt Univers, aşa numit Multivers. Acesta invocă Teoria M, o formă de teorii fizice complexe, un soi de teorie a stringurilor, care ar putea fi „Sfântul Graal” care stă la baza întregului Univers.
În ultima vreme profesorul Hawking a apărut destul de des în media. În aprilie acesta a vorbit despre formele de viaţă inteligentă care există oriunde în Univers. De asemenea el a declarat că Pământul nu este un loc atât de sigur dacă ne imaginăm că ar putea fi oricând colonizat de către „nave masive” care ne-ar secătui de toate resursele pe care le avem.
La un moment dat, astrofizicianul britanic a declarat că omenirea trebuie să colonizeze spaţiul în următorii 200 de ani pentru a supraveţui. „Cred că viitorul pe termen lung al rasei umane se află în spaţiu. Va fi şi aşa destul de dificil să evităm producerea unei catastrofe pe Terra în următorii 100 de ani, fără a mai vorbi despre următorul mileniu sau milion de ani”, a declarat savantul britanic pentru site-ul Big think, care se descrie ca un „forum mondial care pune în legătură oameni şi idei”.

Related posts

Leave a Comment