“Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om” (Eclesiastul 12:13).În cadrul rubricii intitulate “Miez de învăţătură”, intenţionez să supun atenţiei potenţialilor cititor, o lucrarea inedită, prima de acest gen din literatura română, cuprinzând adaptarea integrală în versuri, a textelor Scripturii. Dintre cele 66 de cărţi care alcătuiesc Biblia, respectiv Vechiul şi Noul Testament, am să prezint, în cadrul rubricii, adaptarea în versuri a celor 27 de cărţi care cstituie Noul Testament al Domnului nostru Iisus Hristos, beneficiind de un “Cuvânt înainte” din partea preotului Ioan Chirilă, decan al Facultăţii de teologie ortodoxă din Cluj-Napoca.
Lucrarea încearcă a se înscrie în programul lansat de Mântuitorul Iisus Hristos cu cca. 2000 de ani în urmă – adică de răspândire a Evangheliei, a acestei veşti bune – în întreaga lume (Marc. 16:15). Fundamentul prezentului demers literar se află în Vechiul Testament, în profeţia proorocului Amos, prin care Dumnezeu atenţionează asupra unei vremi “de foamete (…) nu foamete de pâine nici sete de apă, ci foamete şi sete după auzirea cuvintelor Domnului” (Amos 8: 11). Ideea adaptării în versuri a Noului Testament s-a născut tocmai din nevoia de a satisface, la vremea potrivită, “foamea şi setea” spirituală anticipată de catre Dumnezeu.
În această adaptare, Cuvântul nu este interpretat, ci doar recitat, respectând libertatea de conştiinţă a fiecăruia. Prin limbajul ei simplu, lucrarea urmăreşte să dea o nouă formă textelor Scripturii – fără a le modifica esenţa – făcându-le astfel uşor accesibile – şi totodată uşor de memorat – în ideea ridicării nivelului de spiritualitate al potenţialilor cititori, care, cuprinşi de tumultul vieţii cotidiene, au lăsat Cuvântul înecat în cascada evenimentelor zilnice, dosit într-un ungher al subconştientului lor. Fiecare carte a Noului Testament este prezentată sub motto-ul “Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui”, pentru că, întradevăr, “Aceasta este datoria oricărui om” (Eclesiastul 12:13).
Ioan CIORCA
Cuvânt înainte
Sfânta Scriptură este, în esenţialitatea, sa cea mai complexă teofanie, iar dacă privim textele biblice ale lui Isaia sau ale sinopticilor vedem că mediul teofanic integral este acela care ni-L descoperă pe Dumnezeu în funcţia Sa de obiect al cultului veşnic: îngerii Îi cântă, oamenii-L adoră. Aceste stări atitudinale liturghice revendică din partea omului manifestarea apropiat lirică, omul în cadrul teofaniei fiind aidoma îngerilor – cântăreţ, doxolog al Treimii. Iar că lucrurile de felul acesta stau chiar aşa ne-o arată marii trăitori creştini: Sfântul Gheorghe de Nazianz, Sfântul Gheorghe de Nyssa, Sfântul Simeon Noul Teolog; Sfântul Ioan al Crucii, mitropolitul Dosoftei sau contemporani ca Ioan Alexandru ori Vasile Voiculescu. În structura manifestării lirice omul nu este un simplu subiect care declină sau conjugă nişte cuvinte, el este ardent cuprins în procesul re-plăsmuirii sale logosice, în procesul întrupării Cuvântului. Cântă în el Cuvântul cântându-i Tatălui din suflarea curăţitoare a Duhului. În înţelesul creştin actul stihuirii este unul de factură epicletică apropiindu-se foarte mult de sensul propriu al verbului a crea, potrivit doar lui Dumnezeu.
Când inima se-aprinde de dor mintea prinde din zbor, din zborul aripilor de serafimi, Cuvântul ce se cântă pe Sine ca laudă veşnică a Tatălui. Poate părea un paradox, Fiul îi cântă Tatălui şi Duhul revarsă în lume cântarea Lor pentru a rodi, de aici, părtăşia noastră la Ei. Lumea ascunde multe forme de exprimare, le tăinuieşte prea mult sub brazda de pământ înţelenit (a trupului!), de aceea se găsesc doar unele sufletele care ies din mecanismul contemporan şi reiterează în trăirile lor menirea apostolică a omului, cum e de pildă autorul acestei rostuiri de viers dulce ceresc în forma liricii româneşti.
Dacă o priveşti pur şi simplu ca literatură poţi să zici că autorul a deprins jocul rimelor şi a izvodit această nouă haină pentru bogăţia Noului Legământ, şi totuşi nu este aşa. Sunt, de pildă, cuvintele de articulare a esenţelor doctrinare ale textului, izvoarele dogmelor care se fundamentează strict pe textul biblic, care trebuie să rămână în arealul canonic şi în substanţializare pedagogic morală şi în cazul demersului liric de faţă ele aşa ni se se descoperă. Să privim, de pildă, genealogia lui Iisus şi vom vedea cum autorul rămâne în afara sferei limbajului imanent sugerând prin terminologia aleasă sfera transcenderii printr-un lexic promotor al moralităţii exprimării şi a gândirii. Este vorba de suita verbelor care exprimă actul zămislirii şi al naşterii, dar nu numai, în actele miraculoase săvârşite de Domnul este uşor de sesizat divinitatra săvârşitorului, faptul că această reaşezare a unei structuri a creaţiei în firescul ei este şi o revelaţie a potenţialităţii sale transcedentale. Aşadar, avem în faţă o strădanie apostolică ce ţine seamă de rătăcirea veacului şi de necesitatea de-vrăjirii sale şi de structurile moderne de expresie şi recepţie ale modernităţii. În acest ultim segment introduc paleta ce expune locurile paralele şi care are menirea de a crea cititorului un nesaţ mântuitor faţă de Cuvântul.
Efortul autorului este extrem de lăudabil, este un efort ce trebuie circumscris unui act de evanghelizare, o evanghelizare însă prin Liturghia Logosului ce are menirea şi de a ne cânta şi de a cânta din inimile noastre Tatălui. D-l Ioan Ciorca ne arată cât de frumos îi şade omului să cânte dumnezeirea, dar el conjugă în sens imperativ pentru contemporaneitate necesitatea cuceririi pentru Hristos a tinerilor, a copiilor şi în acest sens ne oferă instrumentul zămislirii lor liturghice, această formă lirică a Noului Testament. Actul liric este şi un act katartic, noi cei vârstnici ne vom curăţi, dar tinerii vor creşte întărind actul curăţirii veacului şi a lumii.
Pr. Ioan Chirilă
EVANGHELIA DUPĂ MATEI
Capitolul 1
– Cartea neamului lui Iisus Hristos –
1. Iată acum, neamul pe care, / Iisus Hristos, în lume-l are:
El este – după cum se ştie – / Din a lui David seminţie.
Pe-Avram drept tată l-a avut, / 2. Din cari Isac a apărut.
Isac, pe Iacov îl născuse – / Care, la rândul său, avuse
Pe Iuda şi mulţi alţi copii. / 3. Iuda avut-a şi el fii:
Fares şi Zara – din Tamar. / Fares născu pe Esrom, iar
El pe Aram l-a căpătat. / 4. Aminadab l-a succedat –
Fiind urmat de Naason, / Care-l avuse pe Salmon.
5. Din el, Boaz a apărut – / Şi din Rahab; apoi din Rut,
Boaz pe-Obed l-a dobândit, / Din care Iese a venit.
Din Iese-n lume s-a-ntrupat / Chiar David, marele-mpărat.
6. Un fiu, şi David a avut – / Pe Solomon. El s-a născut
Din văduva lui Urie, / Iar Roboam, fiu lui, îi e.
7. Abia-i cel ce a urmat, / Din care Asa s-a-ntrupat.
8. Din Asa, Iosafat ieşise – / Acela care-l zămislise
Şi pe Ioram. El e urmat / 9. De Ozia, care l-a dat
Pe Ioatam; el l-a născut / Pe-Ahaz, cel care l-a avut
10. Pe Ezechia. Îl urmase / Apoi, feciorul său, Manase,
Şi cu Amon şi Iosia, / 11. Iar după ei, Iehonia
Şi fraţii lui – pe vremea-n care / Fusese acea strămutare
În Babilon; mult mai târziu / 12. Iehonia avu un fiu –
Acolo – pe Salatiel; / Veni apoi Zorobabel,
13. Cari pe Abiud l-a zămislit; / Prin el, în lume, a venit
Şi Eliachim. El, pe Azor, / Îl avusese drept fecior.
14. Azor, un fiu, a dobândit, / Care Sadoc a fost numit.
Apoi, Achim l-a succedat, / 15. Fiind de Eliud urmat:
Pe Eleazar el l-a născut, / Cari pe Matan, fiu, l-a avut.
Matan avu un fiu şi el – / 16. Pe Iacov – căruia, la fel,
Tot un fecior i se născuse / Şi Iosif, nume, îi dăduse
Feciorului său, iar soţia, / Lui Iosif, se numea Maria.
Apoi, din al Mariei os, / S-a întrupat Iisus Hristos.
17. De la Avram s-au perindat, / Până la David – numărat –
Exact patrusprezece neamuri; / Şi încă paisprezece ramuri
Sunt, de la David, la mutarea / În Babilon. Iată urmarea:
Tot paişpe neamuri au trecut / Până Hristos a apărut.
– Naşterea lui Iisus Hristos –
18. A fost naşterea Domnului, / Aşa: Maria, mama Lui,
Cu Iosif era logodită. / Ea nu a fost, încă, iubită
De-acesta, când a fost lăsată, / De Duhul Sfânt, însărcinată.
19. Iosif – al ei soţ – se ţinea / Neprihănit, şi nu voia
S-o ruşineze. A ajuns / Să vrea s-o lase, pe ascuns,
Şi-apoi – ce-o fi – va mai vedea. / 20. Pe când la aste se gândea,
Un înger îi veni, în vis – / Trimis de Domnul – şi i-a zis:
“Sã nu te temi să-ţi iei soţia! / Ia-o la tine pe Maria,
Căci ce, în ea, s-a zămislit, / E de la Duhul Sfânt venit.
21. Un fiu, Maria o să nască – / Iisus, are să Îl numească.
El Îşi va mântui poporul, / Căci El este Mântuitorul!”
22. Acestea s-au înfăptuit, / Pentru a fi îndeplinit
Ceea ce Dumnezeu vestise / Prin proorocul care zise,
De mult, în vremea-ndepărtată: / 23. “Fecioara fi-va-nsărcinată:
Un Fiu, ea o să zămislească – / Emanuil o să-L numească.”
Numele-nseamnă tălmăcit / “Domnul cu noi”. Când s-a trezit
24. Iosif din somn, grabnic s-a dus / Şi-a împlinit ce i s-a spus.
25. Nevasta, nu şi-a cunoscut, / Decât după ce a născut
Un fiu, căruia el i-a pus, / Îndată, numele Iisus.
Capitolul 2
– Magii la Ierusalim. Irod –
1.Când S-a născut, în vremea ceea, / În Betleemul din Iudeia,
Iisus, Irod a-mpărăţit / Peste Israel. Au venit
La el – deci la Ierusalim – / Din est, trei magi şi i-au spus: “Ştim
2. Că, de curând, vi s-a nãscut / Un Împărat. Noi I-am văzut
Steaua, lucind în Răsărit. / Şi iată-ne că am venit
Să ne-nchinăm în faţa Lui – / În faţa Împăratului
Iudeilor. Deci, vrem să şim, / Unde putem să Îl găsim!”
3. Când astă veste a aflat, / Irod tare s-a tulburat.
Ierusalimul tot – cu el – / S-a tulburat, atunci, la fel.
4. Irod, preoţi, a adunat / Şi cărturari. Au încercat
Să afle unde-ar fi putut / Hristosul să Se fi născut.
5. “În Betleem!” – preoţi-au zis – / “Căci prin proroci se află scris
Despre ceea ce s-a-ntâmplat: / 6. “Tu, Betleeme, ne-nsemnat
Nu eşti, în ţara lui Iuda! / O căpetenie vei da!
Păstor are să fie El, / Poporului Meu, Israel!”
7. Irod, în taină, i-a chemat / Pe magi, şi-ntocmai a aflat
Vremea când steaua s-a văzut – / Deci, când Hristosul S-a născut.
8. La Betleem, el i-a trimis: / “Duceţi-vă!” – Irod le-a zis –
“Cu de-amănuntul cercetaţi! / Veşti, despre Prunc, să îmi aflaţi,
Căci de-L găsiţi, doresc să vin, / Degrabă, Lui, să mă închin!”
9. Când au ieşit de la-mpărat, / Magii aceia au plecat,
Iar cea cari i-a călăuzit, / Steaua a fost, din Răsărit.
10. Cu bucurie au urmat / Steaua, căci ea le-a arătat
Unde-i Iisus adăpostit. / Deasupra casei s-a oprit
11. Steaua, iar magii au intrat / Şi Pruncului s-au închinat.
Apoi, ei – faţă de Maria – / Au scos de la chimir tămâia,
Smirna şi aurul avut, / Şi-un dar, Pruncului, I-au fãcut.
12. În urmă, Domnul i-a-nştiinţat, / În vis, şi s-au înapoiat
Pe un alt drum, în ţara lor, / Făr’ a-l vesti pe domnitor.
– Fuga în Egipt.Omorârea pruncilor –
13. După ce magii au plecat, / Un înger i s-a arătat,
În vis, lui Iosif: “Scoalã-te! / Ia Pruncul şi pogoară-te
Spre ţarina Egiptului. / Mergi cu Maria, mama Lui,
Şi-acolo, voi să aşteptaţi – / Până când fi-veţi înştiinţaţi –
Căci împăratul de gând are, / Pe-Acest Copil, să Îl omoare.”
14. Iosif, atuncea, s-a sculat / Şi-n noaptea ceea a plecat –
Cu Pruncul şi cu mama Lui – / Spre graniţa Egiptului.
15. Acolo, ei au locuit / Cât timp Irod a vieţuit,
Pentru-a-mplini ce era scris / De-acel proroc care a zis:
“Pe Fiul Meu, Eu L-am chemat, / Azi, din Egipt”. Când, înşelat,
16. Irod, de magi, s-a pomenit, / S-a mâniat şi-a poruncit
Ca pruncii care se aflau / În Betleem – care erau
Băieţi – de la doi ani în jos, / Să fie omorâţi. Hristos,
Spera că va cădea atunci / Ucis, odată cu-acei prunci.
17. Omorul ce s-a-nfăptuit, / Din al său ordin, a-mplinit
Ce Ieremia-a zis: “Ia seama! / 18. Ţipăt s-a auzit în Rama!
Se plânge mult şi se boceşte; / Rahela, fiii, îşi jeleşte
Şi, mângâieri, ea nu voia / Căci pe copii nu-i mai avea.”
– Moartea lui Irod. Întoarcerea din Egipt –
19. Irod, în urmă, a murit / Şi-apoi, lui Iosif, i-a vorbit –
În vis – îngerul Domnului: 20. “Ia Pruncul şi pe mama Lui
Şi te întoarce-n Israel, / Fiindcă a murit acel
Care voia să Îl omoare.” / 21. Iosif îi dete ascultare,
22. Dar când află că în Iudeea / Împărăţea, pe vremea ceea,
Al lui Irod fiu – Arhelau – / El, cu ai săi, atuncea s-au
Întors – căci fost-a prevenit – / Şi-n Galileea-au poposit.
23. În Nazaret s-au aşezat / Spre-a se-mplini cuvântul dat
Prin prorocie, când s-a spus: / “Nazarinean, este Iisus”.
