
UPDATE: Ce spune DNAEste vorba de un proiect european aflat în curs de finalizare a cărui valoare este de aproximativ 33,6 de milioane de lei. Contractul prevede instalarea unor automate de vânzare a biletelor de călătorie în 61 de stații.
Recent, procurorii DNA au fpcut o altă percheziție la Primăria Cluj-Napoca și au pus sub acuzare doi funcționari implicați în administrarea contractului de deratizare a orașului, în care este implicată și firma Coral Impex SRL.
Potrivit biroului de presă al DNA, ”Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2012 – 2015.
În cursul zilei de 10 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate în municipiul București și județele Cluj și Brașov, din care 2 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și a Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca”, după cum afirmă procurorii, într-un comunicat de presă.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat că municipalitatea a obținut proiectul european pentru suma de 33,6 de milioane de lei, însă, în urma licitației, administrația publică a reușit să facă o economie, astfel că valoarea contractului a fost adjudecată pentru suma de 26 de milioane de lei.