
Este o întâmplare legată de un om, care în perioada instaurarii regimului comunist în România a oferit o mică lecţie de moralitate.Un domn, un conte căruia i-au fost naţionalizate proprietăţile, distruse între timp de regimul comunist, inclusiv un parc în stil englezesc. Dar l-au lăsat în schimb să-şi ia o parte din bunurile valoroase din casă. Aceste obiecte şi tablouri erau datate încă de pe vremea împărătesei Maria Tereza. Nobilul le-a înghesuit într-o garsonieră dintr-un oraş transilvănean, în care a fost obligat să trăiască. Interesant este că, ajuns în pragul sărăciei, toată lumea se aştepta ca acesta să vândă valoroasele obiecte pentru a putea trăi. Dar el a refuzat, motivând tot timpul că dacă “casa i-a fost confiscată, nobleţea şi moralul din suflet pentru istoria familiei nu pot fi distruse şi prădate”. Iată nobleţea şi valoarea unui suflet.