De Izabela Mihalca, doctor în geografie, Clubul Monarhiștilor Clujeni
După cum se poate observa, de un sfert de secol, România a fost părăsită de multe şi mulţi: de industrie, de fonduri, de moralitate, de speranţă, de persoane aflate în căutarea unui trai mai bun. În fapt, România a fost, şi este părăsită, încet dar sigur de propriul „viitor”. Iar atunci când este vorba de viitor gândul îmi fuge cu deosebire către tineri. Ei oferă „freamăt” unei societăţi în căutarea unei vieţi mai bune, în definitiv a unei existenţe normale, concretizată în posibilitatea de a-şi exercita profesiile pentru care s-au pregătit. Iată de ce, cu fiecare tânăr care ne părăseşte, România pierde din şansa de a avea un “viitor” strălucit, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre instituţiile statului (Preşedinte, Guvern, Parlament etc.) nu au fost şi nu par să fie interesate, în mod real, de această problemă, de fapt o tragedie.Aşa că, în această „junglă” a cinismului şi nepăsării, singura instituţie preocupată în mod real şi consecvent de România Tânără, de „viitor”, este Casa Regală a României. Reamintesc că încă de la începuturi „Fundația Principesa Margareta” şi-a făcut o prioritate din sprijinirea tinerilor defavorizaţi cât şi a celor de excepţie, acţiunile persoanelor implicate în fundaţie contribuind la dezvoltarea tinerilor şi la împlinirea unor idealuri. Într-un cuvânt, au fost ajutaţi să îşi descopere competenţele şi să le pună în valoare. Toate acestea contribuind la dezvoltarea lor personală şi profesională, elemente care apoi, într-un registru al beneficiilor, se răsfrâng pozitiv asupra întregii societăţi. Orice pildă de conduită morală, poate căpăta valenţele unui model comportamental cu impact social, capabil să relanseze speranţe şi, oricum, să genereze un nou tip de proiect individual sau de grup, ameliorat ca mijloace de exprimare şi conţinut.
De asemenea, de o relevanţă deosebită, pentru atitudinea Familiei Regale faţă de generaţia tânără, este pasajul de final al discursului rostit de către Majestatea Sa Regele Mihai I în urmă cu trei ani în Parlamentul României, moment cu adevărat istoric: „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”.
Prin urmare, este de domeniul evidenţei că România de astăzi trebuie să reînveţe să îşi preţuiască, să îşi iubească tinerii şi, în acest fel, să îşi redobândească viitorul. Pentru că, înainte de orice, tinerii pot oferi substanţă, pot pune cu adevărat în mişcare România de mâine. O Românie în care va fi nevoie ca seriozitatea, competenţa şi profesionalismul să-şi recapete întâietatea. Ori din acest punct de vedere, Monarhia Constituţională Parlamentară, ca formă de guvernământ, poate avea o contribuţie decisivă, poate reaşeza România şi viitorul nostru comun acolo unde îi este adevăratul loc. Valorile morale pe care regalitatea le-a oferit societăţii româneşti, precum şi ideea în sine de monarhie nu numai că nu şi-au pierdut însemnătatea dar, sunt azi, de cea mai mare actualitate.
