Monarhia face diferența


În anii 1990, am auzit pentru prima dată sloganul ”Monarhia salvează România!” Pe atunci, credeam că este doar o lozincă, dintr-un spațiu public inundat de lozinci politice, în care dezbaterea publică avea loc, adesea, în mod irațional, cu bâtele minerilor. Însă acum îmi dau seama că sloganul acesta reprezintă o realitate.Să luăm faptele.
La Consiliul European de toamnă, republicanul Traian Băsescu a fost mai mult sau mai puțin izolat de puternicii Europei. La atât de puțină vreme, reprezentanții a 16 case regale se strângeau în jurul Majestății Sale, Regelei Mihai I, cu ocazia discursului solemn ținut în Parlament.
În Franța, în urmă cu câteva săptămâni, trei tineri români erau reținuți de Poliție doar pentru că aveau telefoane de tip iPhone și pentru că vorbeau românește. A urmat umilirea celor trei tineri de către niște cretini aroganți care purtau uniforma de polițist francez.
Însă, câteva săptămâni mai târziu, imaginea românilor era cu totul alta. Prestigiosul cotidian francez de stânga Le Monde (care nu poate fi bănuit în nici un fel de simpatii monarhiste) îl declara pe Regele Mihai I al României drept Omul Săptămânii.
Aș putea continua cu exemplele, însă nu este cazul, pentru că este atât de evident că opțiunea pentru monarhie ar aduce un plus extraordinar de imagine României. Dacă România ar fi prima țară ex-comunistă care ar reveni la monarhie, ar recâștiga imensul capital de simpatie de care s-a bucurat în decembrie 1989 sau în anul 1999, când a fost prima țară majoritar ortodoxă vizitată de Papa Ioan-Paul al II-lea.

Related posts

Leave a Comment