CFR Cluj a câştigat cu 2-1 partida cu Viitorul Constanţa, ultimul meci a lui Mircea Rednic pe banca feroviarilor.“Dubla” lui Paul Batin a adus prima victorie din noul sezon în Gruia, dar şi o demitere de antrenor. Imediat după meci, Mircea Rednic a fost anunţat oficial de către conducerea echipei că nu mai este tehnicianul formaţiei cu care trebuia să câştige titlul în acest sezon. Excluderea din lot a căpitanului Ricardo Cadu a fost fatală, în cele din urmă, “Puriului”, care a recunoscut că atmosfera s-a schimbat după ce a luat acea decizie şi chiar a presimţit că se va întâmpla ceva rău cu postul său. “Aşa sunt şi aşa voi rămâne, nu mi-am dat pantalonii jos nici în faţa acţionarilor, nici în faţa jucătorilor niciodată şi nimeni nu mi-a făcut echipa, tot timpul am mers pe mâna mea, iar Cadu nu avea cum să joace cu Viitorul după cum a făcut-o la Vaslui”, a declarat, imediat după partidă, Rednic. Pe de altă parte, preşedintele Iuliu Mureşan i-a luat apărarea jucătorului şi a spus că, în afară de el şi de finanţatorul Arpad Paszkany, nimeni nu decide în legătură cu un antrenor. “Nu a mers ceva în acea simbioză între Rednic şi jucători”, a motivat înlocuirea lui Rednic oficialul din Gruia, potrivit căruia au existat şi câteva şedinţe interne doar între jucători cu câteva zile înainte de schimbarea acestuia. Noul antrenor al clujenilor este Petre Grigoraş, iar acesta va fi prezentat astăzi sau mâine.