Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, a anunțat la Cluj, că dorește să se implice în medierea și rezolvarea problemelor apărute la Napolact. Aproximativ 300 de persoane riscă să fie concediate în cazul în care acționarul majoritar al fabricii producătoare de lactate, concernul FrieslandCampina, va decide închiderea fabricii din comuna Baciu. Reprezentanții companiei spun că, deocamdată, nu au luat nici o decizie, însă au dat de înțeles că închiderea fabricii este o variantă de lucru. Ministrul Doina Pană a declarat, pentru www.clujtoday.ro, dorește ca toate părțile implicate, de la reprezentanții fabricii la cei ai salariaților, furnizorilor și autorităților locale să stea la aceeași masă și să discute această problemă.Compania Napolact, deși este pe profit, potrivit documentelor oficiale depuse la Ministerul Finanțelor, a închis în ultimii ani, două fabrici importante. Este vorba de fabrica din Huedin, care prelucra laptele de bivoliță, și fabrica din Țaga, unde producea celebra brânză de Năsal. Autoritățile județene încearcă să îi convingă pe reprezentanții companiei să ia în calcul redeschiderea fabricii din Țaga, unde producția a fost oprită acum o lună. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Ioan Oleleu, o soluție ar putea fi includerea fabricii în viitorul cluster agricol care va funcționa în județ.
Related posts
-
România are șansa de a deveni unul dintre marii jucători europeni din domeniul centrelor de date
România are șansa să devină una dintre cele mai importante destinații pentru investiții în domeniul centrelor... -
Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile de munte din județul Cluj
În cursul zilei de vineri, 30 ianuarie 2026, la nivelul județului Cluj, nu există drumuri județene... -
Cum încearcă clujenii să țină sub control facturile la utilități
Clujenii caută soluții pentru a ține facturile sub control. Cei care locuiesc la case au investit...
