Serbia a pus la dispoziția României în mod gratuit, un număr de 6365 de flacoane de anticorpi monoclonali de diferite tipuri. Medicamentele vor fi utilizate pentru tratarea pacienților COVID-19, conform protocolului de tratament COVID-19 decis de comisia de specialitate a Ministerului Sănătății
Începând cu data de 26 octombrie 2021, Ministerul Sănătății a început distribuția medicamentelor în peste 100 unități sanitare de pe teritoriul țării. Procesul va continua în următoarele zile. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila apreciază gestul vecinilor noștri și mulțumește pentru sprijin autorităților sanitare din Republica Serbia.
De asemenea, Serbia a mai oferit României 170 de concentratoare de oxigen de 5L și 8L,prin Mecanismul European de Protecție Civilă, a anunțat șeful DSU, medicul Raed Arafat.