
Protestele profesorilor continuă în toată ţara. În mai multe oraşe din ţară, printre care Braşov, Cluj-Napoca, Focşani, Gorj, Bistriţa şi Buzău, dascălii au ieşit astăzi în stradă.Sute de sindicalişti din învăţământ au pichetat, astăzi, sediul Prefecturii Cluj. Preşedintele SLIPC, Lucia Cojocaru, a declarat că profesorii clujeni sunt solidari cu colegii lor de la Buzău şi sunt nemulţumiţi că nu se respectă sentinţele judecătoreşti care prevăd majorarea cu 34% a salariului.
„Cea mai mare nemulţumire a noastră este că într-un stat de drept nu se respctă o lege şi toate aceste procese pe care le-am înaintat, doar la nivelul federaţiei noastre sunt peste 100.000 de oameni care au procese câştigate, procese cu sentinţe irevocabile. Noi doar pe hârtie avem bani, nu avem mai mult de 3% din PIB”, a afirmat Cojocaru.
Potrivit acesteia, peste 2.000 de profesori clujeni aşteaptă să se pună în aplicare sentinţe judecătoreşti care prevăd majorarea salariilor cu 34%, iar în urma deciziei de comasare a unor şcoli, circa 500 de dascăli îşi vor pierde locurile de muncă.
Aproximativ o sută de dascăli gorjeni, membri ai Sindicatului Liber din Învăţământ şi ai Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ, au pichetat, astăzi, sediul Prefecturii Gorj, protestând faţă de scăderea salariilor prin reducerea sporurilor şi faţă de desfiinţarea unor posturi din domeniu. Protestatarii au afirmat că sunt nemulţumiţi de felul în care sunt trataţi de reprezentanţii Guvernului şi ai Ministerului Educaţiei.
La Braşov, peste 200 de profesori s-au adunat în faţa Prefecturii, unde o delegaţie a demonstranţilor discută cu prefectul.
Peste 3.000 de cadre didactice din judeţul Buzău au participat, astăzi, la un marş de protest pe străzile municipiului, oprindu-se apoi în faţa Prefecturii, unde au organizat un miting. „Prefectul a încercat să rezolve acest conflict şi ne miră ca nu s-a implicat suficient. Este prima discuţie pe care o avem cu dumnealui, după mult timp. Atunci acţiunea noastră nu a fost luată în serios şi uite că s-a ajuns aici. Nu vom renunţa la proteste până când nu ne vor fi respectate solicitările. Nu vom lăsa dictatura să fie instaurată în această ţară”, a declarat un reprezentant FSLI.
Profesorii de la 164 de şcoli din judeţ nu vor intra la ore nici în această săptămână. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că îşi primesc salariile în rate şi fără sporurile câştigate în instanţă.
Reprezentanţii ministerului Educaţiei spun că încearcă să rezolve situaţia şi că vina pentru nemulţumirile dascălilor este a Inspectoratului Şcolar Judeţean, care nu a înţeles legea.
„Ministerul Educaţiei are fondurile de salarii cuvenite tuturor profesorilor, la nivelul legii salarizării unice. Faptul că s-au făcut nişte greşeli la Buzău, că oamenii care au calculat salariile nu au înţeles exact legislaţia, nu înseamnă că nu se poate rezolva situaţia” a explicat consilierul ministrului Educaţiei, Melania Mandas Vergu.