Cei mai mulţi dintre noi îşi amintesc, încă, de celebrul “cărăuş” al epocii socialiste. Intrat în peisajul românesc prin omniprezenţa sa, TV-ul era văzut în cele mai diverse ipostaze: cărăuş de marfă, “salvator de vieţi” aflat în serviciul staţiilor de ambulanţă sau în unităţile de pompieri, “aparător al patriei” în slujba unităţilor militare, “plimbăreţ” prin destinaţiile turistice ale Oficiului Naţional de Turism “Carpaţi” şi chiar drezină feroviară circulând pe căile ferate române.În 1957, la uzinele “Tudor Vladimirescu” din Bucureşti a început fabricrea primelor autobuze şi autoutilitare româneşti din gama TV.
Pe vremea aceea, românii ştiau să facă orice. Pe vremea aceea, aveam o industrie, chiar dacă în viziunea unora era doar “fiare vechi cu valoare de fiare noi”. Pe vremea aceea, toate forţele acţionau într-o singură direcţie. Aceste produse – în cazul de faţă TV-urile – puteau fi dezvoltate, rivalizând cu autoutilitarele firmei Mercedes, Iveco, Fiat etc. Dar, vorba lui Eminescu, “De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii. / Veacul nostru îl umplură saltimbancii şi irozii”. Acum nu mai ştim face nimic, în afară de datorii. Acum suntem “oaia neagră” a UE.
