Evanghelia după Matei: capitolele 7 şi 8Capitolul 7
– Despre judecăţile aspre. Bârna şi paiul. Lucrurile sfinte –
1. “Nu judecaţi, pe nimeni, voi, / Să nu fiţi judecaţi apoi.
2. Cu judecata ce-o rostiţi, / Cu ce măsură folosiţi,
La rându-vă veţi fi şi voi, / De alţii, judecaţi. Apoi,
Primi-veţi, ce-aveţi de luat, / Precum la alţi-aţi măsurat.
3. De ce vezi tu, la frate-tău, / Paiul aflat, în ochiul său,
Iar bârna, care e la tine, / Nu vrei s-o vezi! Crezi că e bine?
4. Sau spune, cum crezi tu că poţi, / Altuia, paiul să i-l scoţi
Când tu, de fapt, nici nu vezi bine, / Fiind o bârnă-n ochi la tine?!
5. Făţarnice! Întâi să scoţi / Bârna, din ochiul tău, să poţi
Scoate, apoi, paiul, pe care, / Fratele tău, în ochi, îl are.
6. Un lucru să mai ţineţi minte: / La câini, să nu daţi, lucruri sfinte,
Nici porcilor, mărgăritare, / Să nu le calce în picioare –
Neavând preţ la ei – iar după / Aceste toate, să vă rupă.”
– Stăruinţa în rugăciune –
7. “Sã cereţi doar, şi-o să primiţi! / Să căutaţi, şi-o să găsiţi!
Vi se deschide de bateţi, / Căci, precum bine voi vedeţi,
8. Când cineva cere, primeşte; / Oricine caută, găseşte;
Şi se deschide cui va bate. / 9. Fiind zise acestea toate,
Am să vă-ntreb, acum, ceva: / Există, oare, cineva,
Care, când fiul l-a rugat / Să-i dea o pâine, să-i fi dat
10. O piatră; ori de a voit / Un peşte, şerpi i-a dăruit?
11. Deci, dacă voi, cari răi sunteţi / Ştiþi, daruri bune, să faceţi –
Simţind la fel cu-ai voştri prunci – / Cu-atât mai mult, Domnul, atunci,
Va da, celor ce Îi vor cere, / Doar lucruri bune, cu plăcere.
12. Tot ce doriţi să vi se facă, / Faceţi şi voi, pentru că, iacă,
În aste vorbe s-au închis / Lege, Proroci – tot ce s-a scris.”
– Poarta cea strâmtă –
13. “Intraţi pe poarta strâmtă! Iată / Că largă este poarta, lată
Se vede calea, spre pierzare; / Iar numărul acelor care
Păşesc pe ea, este sporit. / 14. Portiţa vieţii s-a vădit
Strâmtă, iar calea ei e-ngustă / Şi-astfel, puţini sunt cei ce-o gustă.”
– Prorocii mincinoşi –
15.“De-acei proroci ce mint, vegheaţi / Să nu ajungeţi, înşelaţi.
Ei au să vină, pe la voi, / Lupi, îmbrăcaţi în piei de oi.
16. Dar, după roade, o să-i ştiţi, / Mereu, să îi deosebiţi.
Văzut-aţi voi, pe cineva, / Că poate aduna, cumva,
Struguri, din tufele de spini? / Smochinele, din mărăcini?
17. Deci, pomul bun, va face doar – / Tot timpul – fructe bune, iar
Cel rău va face fructe rele – / Doar pentru foc sunt bune ele.
18. Pomul cel bun, nu o să poată / Să dea, o fructă rea, vreodată.
Nici pomul rău – orice s-ar spune – / Nu o să facă roade bune.
19. Deci, pomul rău este tăiat / Şi-apoi, în foc, e aruncat –
20. Voi, ca să nu fiţi înşelaţi, / De roade, să îi căutaţi.”
– Casa zidită pe stâncă –
21. “Nu orişicine Îmi rosteşte / “O Doamne, Doamne”, dobândeşte
Împărăţia cerului; / Ci cel ce face voia Lui,
A Tatălui Meu Cel ceresc. / 22. Adevărat Eu vã vorbesc:
În ziua ceea, mulţi vor spune / “Doamne, n-am făcut lucruri bune?
Nu am luptat noi, cu cel rău? / N-am scos draci, în Numele Tău?
N-am prorocit, în al Tău Nume? / Şi n-am făcut, minuni, în lume?”
23. Atunci, am să le spun curat: / “Nu vã cunosc şi, niciodat’,
Nu am putut a vă-nţelege! / Plecaţi, toţi cei fără de lege!”
24. De-aceea, orice om cuminte, / Ce-a auzit aste cuvinte
Şi le-a fãcut, e-asemănat / Cu-acela care şi-a durat
O casă, colo sus, pe stâncă. / 25. A îndurat multe, dar încă
Ploi şi şuvoaie au s-o bată, / Vânt şi furtuni. Ea, niciodată,
Nu va fi, însă, prăbuşită, / Căci temelia-i e zidită,
26. Pe stâncă. Dacă cineva / Va auzi, însă, ceva
Şi nu face, e-asemuit / Cu omul cel nechibzuit,
Cari, pe nisip, şi-a ridicat / 27. Casa. Ape s-au revărsat
Furioase, vânturi au lovit / În ea, încât, s-a prăbuşit,
Iar prăbuşirea i-a fost mare.” / 28. După această cuvântare,
Noroadele au fost uimite / De-nvăţăturile primite,
29. De la Iisus – pentru că El, / Îi învaţa ca şi Acel
Care, puterea, o avea; / Nimeni n-a fost, asemenea.
Capitolul 8
– Vindecarea unui lepros –
1. Când, de pe munte, a plecat / Iisus, norodul L-a urmat.
2. Un biet lepros veni la El: / “Doamne!” – a zis omul acel,
După ce I s-a închinat – / “De vrei Tu, pot fi vindecat!”
3. Atunci, Iisus, mâna, Şi-a-ntins, / Iar, pe bolnav, când l-a atins,
A spus: “Voiesc! Eşti curăţit!” – / Şi omul s-a-nsănătoşit.
4. Apoi, i-a zis, leprosului: / “Du-te! Să nu spui nimănui,
Ci preotul, doar, să te vadă; / Apoi, grăbeşte-te de adă
Darul, de Moise rânduit, / Spre mărturie-a fi jertfit.”
– Vindecarea robului unui sutaş –
5. În Capernaum, a intrat / Iisus, când s-a apropiat,
Cu greu, un biet sutaş, de El, / 6. Şi I-a vorbit, în acest fel:
“Doamne, ceva, vreau să te rog: / Îmi zace robul, slăbănog,
Şi este foarte chinuit.” / 7. Iisus, privindu-l, a rostit:
“Veni-voi să-l tămăduiesc.” / 8. Sutaşul zise: “Nu-ndrăznesc
Să-Ţi cer să vii, căci nu sunt vrednic / Să-mi intri-n casă, dar puternic,
Cum eşti, dacă vei porunci, / Robul se va-nsănătoşi.
9. Sub stăpânire, sunt sutaşi / Şi am, sub mine, mulţi ostaşi.
De-i spun, unuia, “Du-te”, face; / De-l chem, îndată vine-ncoace.
La fel şi robul bolnav rău, / Se vindecă la glasul Tău.”
10. Când a sfârşit – uimit, Iisus, / De ale lui vorbe – a spus:
“Mă miră că e cu putinţă, / Să aibă o aşa credinţă,
Omul acesta. Ca la el, / N-am întâlnit, în Israel.
11. Sunt mulţi acei, din răsărit – / Precum şi cei din asfinţit –
Care, la masă, vor veni / Şi-acolo se vor pomeni
Şezând lângã Avram, Isac / Şi Iacov, când afară zac,
12. Plângând, adevăraţii fii, / Ai cerului Împărăţii,
În mijlocul plânsetelor / Şi în scrâşnirea dinţilor.”
13. Sutaşului, I-a spus apoi: / “Întoarce-te dar, înapoi,
La casa ta, şi fii pe pace. / După credinţa ta, se face” –
Iar robul s-a tămăduit / În ceasu-n care a vorbit.
– Vindecarea soacrei lui Petru şi a mai multor bolnavi –
14. Iisus, în casă, a intrat, / La Petru. Soacra sa, în pat,
Zăcea, de friguri, chinuită. / 15. Pe loc, a fost înzdrăvenită,
Când S-a apropiat Iisus / Şi, mâna, peste ea, Şi-a pus.
16. Când înserarea a venit, / Domnul Iisus S-a pomenit,
Cu nişte îndrăciţi, aduşi, / Şi-n faţa ochilor Săi, puşi.
Atunci, orice duh necurat, / A scos Iisus, şi-a vindecat
Pe-orice bolnav, care-a venit, / La El, spre-a fi tămăduit,
17. Şi-a împlinit ce a fost scris, / Aşa precum Isaia-a zis:
“El a luat, asupra Lui, / Boala şi cazna omului;
Şi neputinţe a luat, / Câte pe noi ne-au încercat.”
– Cum să urmăm pe Iisus –
18. În jurul Său, s-a îmbulzit / Norodul. El a poruncit –
Spre a fi auzit de lume – / Să şeadã într-un loc anume.
19. Atuncea s-a apropiat / Un cărturar şi-a cuvântat:
“Învăţătorule, aş vrea / Să te urmez, de s-ar putea.”
20. Iisus rãspunse: “Vulpile / Au vizuini; păsările
Au cuiburi. Fiul omului, / Însă, nu are-un loc al Lui,
Unde să-şi odihnească capul.” / 21. “Doamne” – a zis atunci un altul
Din ucenici – “Iată că eu / Vreau să-l îngrop, pe tatăl meu.
Să plec, mă lasă, aşadar!” / 22. “Tu vin-o după Mine, iar
Pe morţi, îi lasă morţilor: / Cei morţi, îngroape-şi morţii lor.”
– Potolirea furtunii –
23. Într-o corabie-a urcat / Iisus, fiind, apoi, urmat
De ucenicii Lui. Deodată, / 24. Marea a fost învolburată,
De o furtună straşnică. / Cu furie năprasnică,
Talazuri mari se năpusteau / Şi în corabie loveau,
Iar El dormea. L-au deşteptat / 25. Ai Săi, fiindcă s-au speriat:
“Doamne! Pierim! Scoală-Te dar!” / 26. “De ce vă temeţi în zadar
Voi, puţin credincioşilor?” – / Le-a zis El, ucenicilor.
După aceea S-a sculat, / Vânturi şi mare a certat,
Încât apa s-a potolit / Şi liniştea s-a-nstăpânit.
27. Oameni-acei se minunau / Şi-nfioraţi se întrebau:
“Ce om este Acesta, oare, / De îl ascultã vânt şi mare?”
– Doi îndrăciţi sunt tămăduiţi –
28. Iisus, apoi, a debarcat / În Gadareni. L-au aşteptat
Doi îndrăciţi, care ieşeau / Dintr-un mormânt, căci locuiau
În cimitir. De răul lor, / Nu mai trecea un călător
Pe acel drum. Când L-au văzut, / 29. Ei au strigat: “Ce Ţi-am făcut?
De ce vrei să ne chinuieşti, / ‘Naintea vremii? Ştim că eşti
Iisus! Eşti Fiul Domnului! / Dar nici o legătură nu-i,
Statornicită, între noi!” / Iisus privea doar, la cei doi.
30. În depărtare se zăreau / Turme de porci, care păşteau.
3l. Dracii, văzând că Iisus tace – / Ştiind că n-or avea ce face –
Cuprinşi de spaimă, Îl rugară: / “De vrei ca să ne scoţi afară,
Atunci, ne lasă să plecăm / Şi-n porci-aceia să intrăm.”
32. “Duceţi-vă!” – le-a zis Iisus. / Draci-au ieşit şi-apoi s-au dus
Şi-n acea turmă au intrat. / Deodată, porci-au alergat
Spre stânci şi-apoi s-au azvârlit, / În mare, unde au pierit.
33. Porcarii s-au înspăimântat / Şi-au povestit ce s-a-ntâmplat,
Locuitorilor cetăţii. / 34. Aceştia, au ieşit cu tăţii,
Cu mic – cu mare şi s-au dus – / Să-L întâlnească, pe Iisus.
Ei L-au rugat, când L-au văzut, / Să plece din al lor ţinut.
