Evanghelia după Matei: capitolele 19 şi 20Capitolul 19
– Despărţirea bărbatului de nevastã –
1. După ce a sfârşit Iisus, / Să spună ce avea de spus,
S-a strămutat din Galileea / Şi a venit să stea-n Iudeea –
2. Peste Iordan. A fost urmat / De gloate. El a vindecat
Pe cei bolnavi. Apoi, veniră / 3. Mulţi Farisei şi-L ispitiră:
“E-ngăduit, pentru vreo vină / Sau cine ştie ce pricină,
Bărbatul să-şi lase nevasta?” / 4. Iisus le-a spus: “Cât despre asta,
Voi, în Scriptură, n-aţi citit / Că, la-nceput, Domnu-a zidit
Întâi o parte bărbătească, / Şi-apoi o parte femeiască,
5. Zicând că “omul va lăsa / Pe tatăl şi pe mama sa,
Se va lipi de-a sa soţie, / Iar cei doi, un trup au să fie”?
6. Aşa că nu sunt doi, ci unul, / Iar ceea ce-a-mpreunat Bunul
Tată din cer, să nu despartă / Omul, voind o altă soartă!”
7. “Aşa o fi” – au zis ei iar – / “Însă, ne spune atunci dar,
Oare de ce Moise a zis / Cum că bărbatul, un înscris –
O carte, spre a lumii ştire – / Soaăei, să-i dea, la despărţire?”
8. Iisus privi-ngăduitor: / “Din pricina inimilor
Voastre, care s-au împietrit. / Iată de ce a-ngăduit
Moise, ca să vă părăsiţi / Nevestele. Însă, să ştiţi:
N-a fost aşa de la-nceput, / Ci pentru voi doar, s-a făcut
Aceasta, căci v-aţi rătăcit. / 9. Eu zic: cel cari şi-a părăsit
Nevasta, fără vreo pricină, / Fără ai fi găsit vreo vină
Referitoare la curvie, / Îi dă prilej de preacurvie;
Iar el – de-asemenea – curveşte, / Dacă, cu alta, se-nsoţeşte.
Acel care s-a însurat / Cu cea lăsată de bărbat,
La fel, şi el păcătuieşte, / Pentru că astfel, preacurveşte.”
10. “Dacă ăst lucru stă aşa, / Cu omul şi cu soaţa sa,
Mai de folos nu este, oare, / Ca el să nu se mai însoare?” –
Discipolii atunci au spus. / 11. “Nu pot, chiar toţi”, a zis Iisus,
“Primi acest cuvânt. Luat / E doar de cei căror li-e dat.
12. Pentru că iată că sunt oameni / Care au fost născuţi ca fameni;
Dar sunt fameni ce-au fost făcuţi, / Deşi oameni au fost născuţi.
Unii au fost făcuţi de oameni, / Alţii, singuri, s-au făcut fameni,
Pentru acea Împărăţie / A cerului. Deci să se ştie:
Acest cuvânt să-l folosească / Doar cel ce poate să-l primească.”
– Iisus şi copilaşii –
13. Nişte copii au fost aduşi / Şi-apoi, în faţă, I-au fost puşi,
Ca să se roage pentru ei. / Ne-astâmpăraţi, copii-acei,
De ucenici, au fost certaţi. / 14. Însă, Iisus le-a spus: “Lăsaţi
Aceşti copii, şi nu-i opriţi! – / La Mine, copilaşi, veniţi! –
Fiindcă a Cerurilor / Împărăţie e a lor.”
15. Copiii sau apropiat, / Iar El i-a binecuvântat.
– Tânărul bogat –
16. Un om veni lângã Iisus / Şi cu sfială multă-a spus:
“Învăţătorule, socot, / Să te întreb: ce “bine” pot
Să fac, spre a putea obţine / Veşnica viaţă, pentru mine?”
17.“Mă-ntrebi, “Ce bine”? Află dar, / Că binele e Unul, iar
În viaţă intri – cum doreşti – / Poruncile de le păzeşti.”
18.“Care porunci?” – L-a întrebat. / Iisus i le-a enumerat:
“Să nu ucizi, să nu curveşti, / Minciuni să nu mărturiseşti,
19. Să nu furi, cinste să le dai / Părinţilor. De-asemeni, ai,
Pe-al tău aproape, să-l iubeşti, / Cum tu, iubit de tine, eşti.”
20. “Pe-acestea, eu le-am împlinit / Din tinereţe. Le-am păzit,
Dar vreau să ştiu ce-mi mai lipseşte”, / Tânărul spuse, “Deci, vorbeşte!”
21. “De vrei să fii desăvârşit” – / A zis Iisus, şi l-a privit
Adânc în ochi – “vinde ce ai / Şi-apoi, tot, la săraci, să dai;
Aşa, o să-ţi aduni, în cer, / Comorile. Atât îţi cer!
Asta poţi face, pentru tine. / Pe urmă, vino după Mine!”
22. Când tânărul a auzit / Aceste vorbe, a-mpietrit
Şi tare s-a mai întristat, / Căci el era foarte bogat.
23. “Adevărat vă vorbesc Eu” – / Spuse Iisus – “că foarte greu,
În ceruri, intră cei bogaţi. / 24. De-asemenea, să mai aflaţi
Că le va fi mult mai uşor, / De a intra, cămilelor,
Chiar prin urechea acului, / Decât îi e bogatului
Să intre-n cer, la Dumnezeu – / Celor bogaţi, le va fi greu.”
25. Când ucenici-au auzit, / Au întrebat: “Dar, mântuit,
Cine va fi?” Atunci, Iisus, / 26. Discipolilor Săi, le-a spus:
“La oameni, ce-i cu neputinţă, / La Dumnezeu e cu putinţă.”
– Moştenirea vieţii veşnice –
27. Simon, zis Petru, a-ntrebat: / “Dar noi, cei care Te-am urmat,
Lăsând tot – şi pe cei iubiţi – / Cum fi-vom, oare, răsplătiţi?”
28. “Atunci, când Fiul omului, / Încununat de slava Lui,
Va sta pe tronu-I de domnie, / Şi vouă are să vă fie –
Vouă, celor ce Mă urmaţi – / Date – pe ele ca să staţi –
Douăşpe jilţuri de domnie, / Ca fiecare seminţie –
Din Israel – s-o judecaţi, / Pe aste jilţuri aşezaţi.
29. Acel om care va lăsa / Pe tatăl sau pe mama sa,
Sau fraţi, sau case, sau surori, / Neveste, holde, sau feciori –
Pentru-al Meu Nume – însutit / Are să fie răsplătit,
Iar viaţa lui vremelnică, Schimbată-n viaţă veşnică.
30. Dar mulţi, din cei dintâi de-acum, / Cei de pe urmă-or fi; precum
Şi mulţi, din urmă, au să vie, / Ca printre cei fruntaşi să fie.”
Capitolul 20
– Pilda lucrătorilor viei –
1. “Împărăţia cerului / E-asemeni gospodarului,
Care, în grabă, a ieşit, / De dimineaţă, de-a tocmit
Oameni, la lucru, ca să vie / Şi să lucreze-n a sa vie.
2. Cu câte-un leu s-a învoit, / 3. Cu lucrătorii. A ieşit
Şi pe la trei, de s-a uitat / Prin târg. Atunci, a observat
Alţi lucrători, degeaba stând. / 4. În vie i-a trimis, iar când
5. Ieşi la şase şi la nouă – / Găsind pe alţii – le-a zis: “Vouă
Vă dau de lucru-n via mea.” / 6. A mai ieşit, de-asemena,
La unsprezece. S-a plimbat, / Şi lucrători, a mai aflat;
“Voi nu lucraţi?” – el le-a vorbit. / 7. “Nu. Nimenea nu ne-a tocmit.”
“Mergeţi la vie şi lucraţi, / Căci plată o să căpătaţi.”
8. Când înserarea s-a lăsat, / Stăpânul viei l-a chemat
Pe-al său ispravnic şi, grăbit, / Acestuia, i-a poruncit:
“Du-te, cheamă-i pe lucrători, / Să le plăteşti! Cei, cari din zori,
S-au ostenit în a mea vie, / La plată, ultimii să fie.
Întâi, acei vor fi plătiţi, / Care în urmă sunt veniţi.”
9. Cei de la ora unsprezece, / Şi-au luat plata şi, să plece
La casa lor, s-au pregătit. / 10. Când celor dintâi le-a venit
Rândul – deşi ei au sperat / Să ia mai mulţi bani, li s-a dat
Leul cu care s-au tocmit. / 11. După ce, banii, i-au primit,
Au început ca să cârtească: / 12. “Cum a putut să îi plătească
Stăpânul, pe-aceşti lucrători, / La fel cu noi, care, din zori,
Suntem în vie şi-am muncit? / Ei, doar un ceas, s-au ostenit!
Noi am răbdat al zilei greu!” / 13. “Nu te-ai tocmit tu, cu un leu?”–
Stăpânul, unuia, i-a zis. / “Ţi-am dăruit leul promis,
Deci, nu-ţi fac nedreptate, ţie. / 14. Ia-ţi plata şi, din a mea vie,
Să pleci acum! Ce-ai tu, de vreau, / Celor din urmă, să le dau
La fel cum ţie ţi-am plătit? / 15. Sau, oare, nu-mi e-ngăduit
Să fac ce vreau, cu ce-i al meu? / Ori nu cumva, pentru că eu
Sunt bun, eşti tu, acuma, rău, / Căci bolnav este ochiul tău?”
16.Deci mulţi, din cei dintâi, de-acum, / Cei de pe urmă-or fi, precum
Şi cei din urmă au să fie / În frunte. Vreau ca să se ştie
Că mulţi sunt cei care-s chemaţi, / Însă, puţini vor fi luaţi;
Căci, să fim bine înţeleşi: / Mulţi sunt chemaţi, puţini aleşi.”
– Iisus vesteşte moartea şi învierea Sa –
17. Iisus, cu ucenicii Lui, / Spre a Ierusalimului
Cetate, se-ndrepta zorit. / Pe drum – unde a poposit –
Pe ucenici, El i-a luat, / Deoparte, şi i-a înştiinţat:
18. “Iată că în curând sosim, / Cu toţii, la Ierusalim.
Acolo, Fiul omului, / Smuls o să fie, dintre-ai Lui,
Şi dat în mâini la cărturari / Şi-apoi la preoţii cei mari.
La moarte, fi-va condamnat, / De-aceştia, şi va fi lăsat
19. În mâinile Străinilor, / Să facă ei, cu El, ce vor.
Atunci, au să-L batjocorească, / Să-L bată şi să-L rãstignească.
Trei zile, mort, are să fie, / Dar în a treia, o să-nvie.”
– Cererea fiilor lui Zebedei –
20. Atunci, soaţa lui Zebedei – / Urmată de feciorii ei –
De Domnul, s-a apropiat, / În faţa Lui s-a închinat,
Să-L roage pentru fiii ei. / 21. El a-ntrebat-o: “Tu, ce vrei?”
“Poruncă dă, să poată sta, / La dreapta şi la stânga Ta,
Feciorii mei, când o să vie, / Aici, a Ta Împărăţie.”
22. Iisus a zis: “Ce Îmi cereţi, / Nu ştiţi. Puteţi oare să beţi
Paharul ce am să-l beau Eu / Şi să primiţi botezul Meu,
Cu care fi-voi botezat?” / 23.“Putem!”– I-au zis. “E-adevărat:
Veţi bea şi voi, paharul Meu. / Cu-acel botez, cu care Eu,
Curând, am să fiu botezat, / Şi voi veţi fi; însă, de stat,
La dreapta şi la stânga Mea, / Nu ţine-acum, de nimenea,
Ci doar de Bunul Dumnezeu. / Deci, nu vă pot aşeza Eu.
Aceste locuri vor fi date / Celor căror le-au fost păstrate.”
24. Cei zece, care-au ascultat, / Pe cei doi fraţi, s-au mâniat.
25. Atuncea, i-a chemat Iisus, / La El să vină, şi le-a spus:
“Ai Neamurilor domnitori, / Mai marii lor stăpânitori,
Peste acestea stăpânesc / Şi cu puterea poruncesc.
26. La voi, nu vreau aşa să fie. / Cel mare trebuie să ştie,
Că el vă este, tuturor, / Umilul vostru slujitor.
27. Oricare dintre voi va vrea / Să fie-ntâiul, va putea –
Fiindcă îi va fi uşor – / De va fi robul tuturor.
28. Pentru că Fiul omului / S-a coborât din slava Lui,
Nu ca vreun om să Îl slujească, / Ci, dimpotrivă, să-i servească,
Pe alţii, El, murind apoi, / Plătind astfel, să trăiţi voi.
Prin moartea Lui, răscumpărată, / Umanitatea e iertată.”
– Doi orbi vindecaţi la Ierihon –
29. Din Ierihon, când a ieşit / Iisus, gloata L-a însoţit.
30. Doi orbi şedeau lângă şosea. / Auzind tot ce se vorbea
Despre Iisus, s-au pregătit, / Iar când Acesta a venit
Şi când prin faţa lor, apoi, / Trecut-a, “Ai milă de noi,
Fiu al lui David!” – au strigat. / 31. Deşi mulţimea i-a certat,
Ei au strigat, necontenit, / 32. Până când Domnul S-a oprit.
În faţa lor, S-a aşezat / Şi-apoi, blajin, i-a întrebat:
“Ce vreţi să fac Eu, pentru voi?” / 33.“Doamne, vrem să vedem şi noi!”,
Răspunseră. Atunci, a-ntins, / 34. Mâna, Iisus, şi S-a atins,
De ochii lor. Ei, imediat, / Vederea, şi-au recăpătat.
