Evanghelia după Matei: capitolele 15 şi 16Capitolul 15
– Fariseii şi datina bătrânilor –
1. Atuncea, nişte Farisei – / Erau şi cărturari cu ei –
De la Ierusalim sosiră / Şi, lui Iisus, aşa-i vorbiră:
2. “Permis e, ucenicilor, / Ca datina bătrânilor,
S-o calce? Căci, fără-ndoială, / Noi ştim că mâinile nu-şi spală,
‘Nainte de-a mânca!” Iisus, / 3. Privind la ei, astfel le-a spus:
“Acum, am să vă-ntreb şi Eu: / De ce, ale Lui Dumnezeu
Porunci, într-una, le călcaţi, / Numai pentru ca să păstraţi
4. Datina voastră? Căci s-a zis / Şi, în Scriptură, este scris:
“Să îţi cinsteşti tatăl şi mama”, / Iar “Cine” – luaţi bine seama! –
“Numai de rău de i-a vorbit / Pe-ai săi părinţi, e pedepsit
Cu moartea”. Dar acuma, voi / 5. Veniţi şi faceţi porunci noi,
Spunând că dacă cineva / Nu îşi ajută cu ceva,
Pe mama sau pe tatăl lui, / Zicând “Iată că Domnului,
Am închinat, lucrul avut, / Cu care, eu aş fi putut
6. Să vă dau sprijin”, e scutit / De ceea ce a poruncit
Domnul, atunci, referitor / La cinstirea părinţilor;
Şi astfel, voi aţi desfiinţat / Cuvântul care v-a fost dat,
De Dumnezeu, şi-aţi întărit / 7. Ăst obicei. Bine-a vorbit
Isaia, prefăcuţilor: / 8. “Se-apropie, acest popor,
De Mine, doar cu gura, iar / Cu buzele, Mă cinstesc doar,
Însă, cu inima, văd bine, / Cât de departe e de Mine.
9. Geaba, să Mă cinstească vor, / Înlocuind ce le-am dat lor –
Învăţătura Mea, de-atunci – / Cu alte omeneşti porunci”.”
– Lucrurile care spurcă pe om –
10. La Sine, gloatele, Iisus / Le-a adunat şi-apoi a spus:
“Mă ascultaţi şi înþelegeţi, / Căci nu-i aşa precum voi credeţi!
11. Aflaţi că omul nu-i spurcat / Prin ceea ce el a băgat
În gură, ci prin ce-a ieşit / Din ea, atunci când a vorbit.”
12. Discipoli-I, L-au înştiinþat: / “Ştii? Fariseii au aflat,
Acuma, în a Ta vorbire, / O pricină de poticnire.”
13. “În vremea care o să vină, / Orice răsad, din rădăcină,
Smuls o să fie – vă spun Eu – / De n-a fost pus de Tatăl Meu.
14. Sunt călăuze oarbe, iar / Voi să-i lăsaţi în pace dar;
Căci orbul care îl conduce / Pe un alt orb, la groapă-l duce –
Nici unul nu o va vedea / Şi, astfel, au să cadă-n ea.”
15. Petru I-a zis: “Acum ne dă / Şi tãlmãcirea la pildă.”
16. “Şi voi nepricepuţi sunteţi, / 17. De să-nţelegeţi, nu puteţi
Că hrana – deci tot ceea ce / Voi veţi mânca – în pântece
Ajunge, şi-n hazna apoi? / 18. Dar ceea ce iese din voi –
Din gură – deci, vorba rostită, / Din inimă este venită
Şi ea, pe om, îl va spurca. / 19. Din inimă, ies lucruri ca:
Ucideri, preacurvii, curvii, / Furt, mincinoase mărturii,
Hule, şi altele ca ele. / 20. Toate aceste lucruri rele,
Pe om – sigur – îl vor spurca,
Dar nicidecum că va mânca
Fără a fi, pe mâini, spălat – / De-acest fapt, nu va fi spurcat.”
– Femeia Cananeancă –
21. Iisus plecă spre-al Tirului / Ţinut, şi al Sidonului.
22. La el, acolo, a venit / O cananeancă şi-a-ndrăznit
Să Îi vorbească: “Milă ai, / Fiu al lui David! Doamne, vai!
Copila mea e îndrăcită. / De-un drac, sărmana e muncită.”
23. Iisus tăcea îngândurat. / Atuncea, s-au apropiat
Discipolii, încetişor, / Şi L-au rugat, stăruitor:
“Priveşte Doamne, înapoi, / Căci iată, strigă dupã noi!”
24. Dar, drept răspuns, Iisus le-a zis: / “Să ştiţi că Eu am fost trimis
La oile lui Israel – / Cele ce s-au pierdut din el.”
25. Femeia I s-a închinat: / “Ajutã-mi Doamne!” – L-a rugat.
26. El o privi cercetător: / “Să iei pâinea copiilor,
S-o dai la câini, nu este bine. / Spune-Mi, de ce vii tu, la Mine?”
27. “Doamne, şi câinii se hrănesc, / Cu firmituri. Ei le găsesc,
Pe jos, căzute-ntâmplător, / Sub mesele stăpânilor” –
28. Răspunse ea. Atunci, Iisus, / Femei-aceleia, i-a spus:
“Mare este a ta credinţă! / Fie după a ta dorinţă!”
Când El sfârşit-a de vorbit, / Copila s-a tămăduit.
– A doua înmulţire a pâinilor –
29. Iisus plecă, după aceea, / Şi se opri în Galileea.
Pe-un munte, El s-a aşezat. / Noroadele s-au adunat,
În jurul Lui, şi au adus / Bolnavi-n faţă-I de i-au pus.
Erau acolo foarte mulţi: / Şi şchiopi şi orbi şi ciungi şi muţi.
Iisus, pe toţi, i-a vindecat. / 31. Gloatele-acelea s-au mirat,
Văzând că muţi-acum vorbesc, / Că ciungii se-nsănătoşesc,
Că şchiopii nu mai şchiopătează, / Iar orbii pot şi ei să vază.
Atunci, întreg poporu-acel / Slăvi, pe al lui Israel
Sfânt Dumnezeu. La El, Iisus, / 32. Pe ucenici chemând, le-a spus:
“Mi-e milă de această gloată! / S-au împlinit trei zile, iată,
De când aici stau, lângă Mine, / Şi n-au mâncat nimic. Nu-i bine,
Flămânzi, să-i las, de-a se-nturna / Acasă, căci vor leşina,
Pe drum, de foame.” La aceste / 33. Cuvinte, ei au zis: “Drept este,
Însă, de unde să luăm / Pâine, aici, să săturăm
34. Gloata?!” “Dar câte pâini aveţi?” / “Şapte, şi câţiva peşti”. “Vedeţi?”
35. Apoi a spus norodului / Să se oprească locului
Şi să se-aşeze pe pământ. / 36. A mulţumit Domnului Sfânt,
Iar după-aceea a luat / Pâinea şi peştii şi le-a dat,
Pe toate, ucenicilor, / Să le împartă la popor.
37. Întreg norodul a mâncat / Şi toţi, atunci, s-au săturat,
Iar coşurile adunate, / Cu firmituri, şapte-au fost toate.
38. Bărbaţii care au mâncat, / Acolo, şi s-au numărat,
Au fost în jur de patru mii – / Fără femei, fără copii.
39. Iisus lăsă, apoi, să plece / Gloata, iar cu cei doisprezece
Discipoli, marea a trecut, / Mergând spre-al Magdalei ţinut.
Capitolul 16
– Aluatul Fariseilor –
1. Grăbiţi, veniră Fariseii – / Îi însoţeau şi Saducheii –
Vrând, lui Iisus, să Îi vorbească. / Gândind ca să Îl ispitească,
Un semn, din ceruri, I-au cerut. / 2. Iisus, gândul, le-a cunoscut
Şi le-a răspuns: “Când se-nserează, / Voi ziceţi: “Iată că urmează
O zi frumoasă şi senină, / Căci ceru-i roş.” Când e lumină –
3. Deci dimineaţa când apare – / Spuneţi atunci: “Furtună are
Să fie azi. Va fi urât, / Cãci ceru-i roş posomorât.”
Făţarnicilor ce sunteţi! / A cerului faţă, puteţi,
Uşor, ca să o desluşiţi, / Dar semnul vremii, nu-l citiţi?!
4. Un neam viclean şi preacurvar, / Un semn Îmi cere să-i dau, dar
Nu va primi decât acel / Semn al lui Iona.” Apoi, El
I-a părăsit şi i-a urmat / 5. Pe ucenici; ei au plecat,
Uitând – pentru că s-au grăbit – / Pâine să ia. Când i-a-ntâlnit,
6. Iisus le-a spus: “Atenţi să fiţi, / De-un aluat să vă feriţi:
De cel al Fariseilor, / Precum şi-al Saducheilor.”
7. Când ucenici-au auzit, / În sinea lor, ei s-au gândit:
“Ne spune-aşa, că am uitat / De pâine, şi n-am cumpărat.”
8. Iisus ştiuse gândul lor, / Şi, “Puţin credincioşilor!
De ce, la pâine, vă găndiţi?” – / 9. Le-a zis – “sau nu vă amintiţi
Că oameni, cinci mii, au mâncat, / Din cinci pâini, şi s-au săturat?
Cu firmituri, voi, coşuri pline, / Câte aţi strâns atunci? Ei bine,
10. Din cele şapte pâini, cu care / Aţi săturat o gloată mare –
De patru mii de inşi – mai ştiţi? / 11. Oare cum nu vă dumiriţi,
Că nu de pâine v-am vorbit, / Atunci, când v-am povăţuit
Să vă feriţi de aluat? / Lucrul acesta a-nsemnat
O pildă. Deci ca Fariseii, / Să nu fiţi – nici ca Saducheii!”
12. Ei, în sfârşit, s-au lămurit / Că nu de pâine le-a vorbit,
Ci despre-nvăţătura lor – / Acea a Fariseilor.
– Iisus în ţinutul Cezareii lui Filip –
13. Iisus, cu-ai Săi, veni să stea / La Filip, în Cezarea.
Acolo, El i-a întrebat, / Pe ucenici: “Voi n-aţi aflat
Ce spun oamenii, despre Mine? / Ştie norodu-acesta, cine
Sunt Eu? Care-i părerea lui? / Crede că-s Fiul omului?”
14. “Iată ce crede-acum poporul: / Că eşti Ioan Botezătorul
Zic unii, iar alţii, Ilie – / Cel care-i aşteptat să vie.
Cred mulţi, că Ieremia eşti, / Iar alţii – după cum vorbeşti –
Au hotărât că eşti proroc. / Aşa cred cei din acest loc.”
15. “Voi, însă” – a-ntrebat El iar – / “Voi cine credeţi că sunt, dar?”
16. Petru a zis: “Aşa cred eu: / Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!
Tu eşti Hristosul, eu gândesc!” / 17. El i-a răspuns: “Te fericesc
Pe tine, al lui Iona fiu, / Căci Tatăl Meu, Domnul Cel viu
Din cer, ţi-a făcut cunoscut / Lucrul acest. Nu l-ai ştiut
Prin sângele şi carnea ta; / Cel care-ţi poate arăta
Lucrul acesta-i Tatăl Meu: / Deci, le-ai aflat, prin Dumnezeu.
18. Îţi spun: tu, Petru, eşti numit” – / “Piatră” înseamnă, tălmăcit.
“Pe piatra ta, va fi zidită / A Mea Biserică. Zdrobită,
Acuma sau în viitor, / De locuinţa morţilor,
Ea nu va fi! N-o va înfrânge, / Pentru că ea, moartea va-nvinge!
19. Cheia cereşti-mpărăţii, / De-acum, la tine ai s-o ţii.
Ce, pe pământ, tu vei lega, / În cer, nu se va dezlega.
Orice, aici, ai dezlegat, / În ceruri, nu va fi legat.”
20. S-a ridicat apoi, de jos, / Şi-a încheiat: “Că sunt Hristos,
Să nu mai spuneţi, nimănui!” – / Le-a zis apstolilor Lui.
– Iisus vesteşte patimile şi moartea Sa –
21. De-atunci, Iisus a început / Ca să le facă cunoscut
Ce va urma. Le-a spus că El / Va părăsi locul acel,
Că la Ierusalim pleca-va, / Că îşi va pierde toată slava –
Din pricina bătrânilor, / Precum şi a preoţilor
Cei mai de seamă. Le-a mai spus / Că-n temniţă, El va fi dus,
Iar după ce-o fi pătimit, / Are să fie răstignit.
Trei zile va urma să stea / Mort, iar apoi, va învia.
22. Petru, deoparte, L-a luat / Şi-a început de L-a mustrat:
“Să Te ferească Dumnezeu / De rău-acesta, tot mereu!
Să Te păzeşti – atât aş vrea!” / 23. Iisus a zis: “ ‘Napoia Mea,
Satano! Căci a ta vorbire, / O piatră-Mi e, de poticnire.
Aceste gânduri, îţi spun Eu, / Că nu vin de la Dumnezeu,
Ci sunt de-ale oamenilor.” / 24. Apoi, El, ucenicilor,
Le-a spus aşa: “Oricine vrea / Ca să păşească-n urma Mea,
Se lepede, întâi, de sine; / Să îşi ia crucea şi, pe Mine,
Să Mă urmeze! Pentru că / 25. Oricine-i cel cari încearcă
Să-şi scape viaţa, va muri! / Însă, cel care va pieri
Din a Mea pricină, acel / O s-o câştige pentru el!
26. Care-i folosul omului / Când toată lumea e a lui,
Dar sufletul şi l-a pierdut? / Sau, oare, ce n-ar fi făcut,
Ca sufletul să şi-l salveze / Şi astfel, viaţa, să-şi păstreze?
27. Aflaţi că Fiul omului / Veni-va în a Tatălui
Său slavă, cu îngerii Săi, / Şi va plăti şi celor răi
Şi celor buni – deci tuturor – / Precum au fost faptelor lor.
28. Adevărat vă spun: din cei / Cari stau aici – mulţi dintre ei –
Al morţii gust n-au să-l simţească, / Până când are să sosească,
Aici, iar, Fiul omului, / În slava-mpărăţiei Lui.”
