Evanghelia după Marcu: capitolele 13 şi 14Capitolul 13
– Dărâmarea Ierusalimului şi venirea Fiului omului –
1. Când a sfârşit de cuvântat, / Iisus, din Templu, a plecat.
Atunci, un ucenic de-al Lui, / Înspre clădirea Templului,
A arătat, plin de-ncântare, / Spunându-I: “Uite, ce zid are!
Ce pietre mari s-au folosit, / Atuncea, când s-a construit!”
2. El zise, ucenicului: / “Vezi măreţia zidului?
Să ştii dar, că zidirea toată / Are să fie dărâmată;
Piatră pe piatră n-o să stea, / Nimic nu va mai rămânea!”
3. Pe Muntele Măslinului, / Iisus şi ucenicii Lui
Urcară-apoi. Când s-au oprit, / Cu toţi, spre Templu, au privit.
Acolo, Petru şi Andrei, / Ioan şi Iacov au fost cei
Cari, după ce s-au aşezat, / Lângă Iisus, au cuvântat:
4. “Acuma, despre ce ne-ai spus, / Avem, nişte-ntrebări, de pus:
Când oare, au să se-mplinească / Toate? Ce semn o să vestească
Atunci, că timpul s-a-mplinit?” / 5. Iisus, privindu-i, le-a vorbit:
“Băgaţi de seamă! Nu cumva, / Să vă înşele cineva!
6. Fiindcă, în Numele Meu, / Mulţi vor veni, zicând: “Sunt eu!
Eu sunt Hristosul!” Voi, vegheaţi, / Pentru că mulţi vor fi-nşelaţi.
7. Când, de războaie, auziţi, / Când veşti de lupte doar, găsiţi,
Pe buzele oamenilor, / Nu vă speriaţi de vorba lor;
Căci lucrurile auzite – / Toate – vor trebui-mplinite.
Să nu vă temeţi, nicidecum – / Sfârşitul nu va fi acum.
8. Un neam va fi împotriva / Altui, şi ridica-se-va –
Să lupte – o împărăţie, / În contra altei. Au să fie
Cutremure pe-alocurea, / Va bântui şi foametea;
Şi tulburări, pe-acest pământ, / Atunci, vor fi. Dar ele sînt
Începerea durerilor. / 9. În mâinile oamenilor,
Voi veţi ajunge. Să luaţi, / Seama, la voi şi să vegheaţi,
Căci veţi fi duşi în judecată, / Şi-n sinagogi au să vă bată.
Duşi fi-veţi, fără nici o vină – / Ci numai din a Mea pricină –
În faţa dregătorilor / Şi chiar a împăraţilor,
Să le slujiţi de mărturie. / 10. Dar, mai ‘nainte ca să vie
Tot ceea ce v-am povestit, / Cuvântu-Mi fi-va răspândit,
Căci Evanghelia ce-i vestită, / Trebuie propovăduită
La Neamuri, în ţinutul lor, / Spre folosinţa tuturor.
11. Când mâinile, pe voi, vor pune, / Nu vă gândiţi la ce veţi spune.
Ce trebuie ca să vorbiţi, / În acel ceas o să primiţi,
Căci Duhul Sfânt o să vorbească / Prin voi, şi o să vă-nsoţească.
12.Un frate-n vremi ce nu-s departe, / Pe altul, îl va da la moarte,
Iar taţii, pe copii lor. / Fiii-n contra părinţilor,
Vor merge şi-i vor omorî. / 13. Lumea, pe voi, vă va urî,
Din pricina Numelui Meu. / Dar cel care va şti, mereu,
Să rabde, până la sfârşit, / Are să fie mântuit.”
– Îndemn la veghere –
14. “Iată că vă mai dau o ştire: / A “urâciunii pustiire”,
Atunci când veţi vedea că şade / În locu-n care nu se cade –
Cine citeşte să-nţeleagă / Şi-nvăţătură să culeagă –
Fugiţi în munţi, cei din Iudeia! / 15. În ce-i priveşte pe aceia
Care găsiţi, atunci, fi-vor / Pe-acoperişul caselor,
Să nu coboare ca să-şi ia / Lucruri din casă, ci să stea
Acolo, unde-au fost surprinşi. / 16. Atuncea, cei care-au fost prinşi
În câmp, să nu vină-napoi, / Să îşi ia haina, ca apoi,
17. Să fugă! Vai, va fi de toate / Femeile însărcinate!
La fel va fi şi de acele / Care-alăptează! Vai, de ele!
18. Rugaţi-vă, necontenit, / Ca tot ceea ce v-am vestit,
În iarnă să nu se-mplinească. / 19. Atuncea, o să bântuiască
Un greu necaz – atât de mare – / Cum n-a mai fost, nicicând, sub soare,
De când e lumea-ntemeiată, / Şi cum nu va mai fi vreodată.
20. Însă, acele zile, toate, / De Tatăl Meu, au fost scurtate,
Căci dacă nu le-ar fi scurtat, / Nimeni nu ar mai fi scăpat.
Să fim dar, bine înþeleşi: / Din pricina celor aleşi,
Au fost scurtate. De cumva, / 21. Atunci, va spune cineva:
“Veniţi cu toţi să Îl vedeţi! / Hristos e-aici!”, să nu-l credeţi;
22. Căci au să fie mulţi Hristoşi / Şi mulţi, prorocii mincinoşi.
Vor face semne, minuni mari, / Spre-a-i înşela chiar pe cei cari
Au fost aleşi. Deci, ţineţi minte: / 23.Că v-am spus, totul din ‘nainte!
24. După acel timp de necaz, / Chiar soarele, al său obraz
Şi-l va întuneca, iar luna / Nu-şi va mai da, ca-ntotdeauna,
Lumina-i albă argintată, / Căci şi ea fi-va-ntunecată;
25. Iar de pe boltã, măturate, / Sunt stelele. Cutremurate,
Puterile cerurilor / Vor fi, iar în înaltul lor
26. Atuncea, o să se zărească, / Pe nori, cum are să sosească –
Cu slava şi puterea Lui / Eternă – Fiul omului.
27. Pe îngerii Săi, îi va pune / Să mergă şi să îi adune
Pe toţi care-s ai Lui aleşi. / Din patru vânturi, ei, culeşi –
Din marginile cerului, / La capătul pământului –
28. Vor fi, atunci. Pildă luaţi, / De la smochin, şi învăţaţi:
Căci dacă el îşi frãgezeşte / Mlădiţa, şi-apoi înfrunzeşte,
Voi ştiţi, cu toţi, că în curând, / 29. Soseşte vara. La fel, când,
Tot ceea ce v-am povestit, / Vedea-veţi că s-a împlinit,
Că Fiul omului soseşte, / Să ştiţi atunci! La uşă este!
30. Adevărat vă spun Eu: iacă, / Neamul acesta n-o să treacă,
Până când tot ce v-am vestit, / Nu o să fie împlinit.
31. Va trece cerul şi pământul, / Dar nu va trece-n veci cuvântul
Care a fost rostit de Mine. / Al Meu cuvânt, veşnic, se ţine!
32.Despre-acea zi, despre-acel ceas, / Nu ştie nimeni. Au rămas,
Numai de Tatăl Meu, ştiute – / Nici Mie nu-Mi sunt cunoscute.
33. Băgaţi de seamă, şi vegheaţi! / Necontenit, să vă rugaţi,
Ca pregătiţi să staţi, mereu, / Pentru-acea zi, în ceasul greu.
34. Atuncea, întâmpla-se-va, / Ca şi când pleacă, cineva,
În altă ţară şi îşi lasă, / La robii săi, avere, casă
Şi tot ce a mai adunat; / Putere, robilor, le-a dat,
Şi-apoi, a spus, la fiecare, / Ce fel de datorie are.
Portarului, i-a poruncit, / Să stea de veghe, neclintit.
35. La fel, şi voi: atenţi să fiţi! / Vegheaţi într-una, căci nu ştiţi,
Stăpânul casei, când soseşte – / În prag de seară se iveşte,
În miez de noapte, poate, vine; / Sau poate, tot atât de bine,
La cântecul cocoşilor, / Ori la ivirea zorilor.
36. Vă temeţi dar, că neştiind / Când vine, nu cumva, dormind,
Să vă găsească! Ascultaţi, / 37. Un sfat vă dau la toţi: vegheaţi!”
Capitolul 14
– Sfatul împotriva lui Isus –
1. Doar două zile mai erau, / Şi sărbătorile urmau:
Întâi, praznicul Paştelor, / Apoi cel al Azimilor.
În acest timp, preoţii mari, / Precum şi ai lor cărturari,
Prin vicleşug, se străduiau / Să-L prindă pe Iisus. Voiau
Să-I afle un motiv – oricare – / Să poată-apoi, să Îl omoare.
2. Au hotărât a face toate, / Chiar după Paşti, căci “nu se poate”,
Şi-au zis – “în al praznicului / Timp, să-L luăm. Norodului,
Trebuie să-i asigurãm / Liniştea-n sărbători. Lăsăm
Să treacã praznicul, şi-apoi, / Vom pune mâna pe El, noi!”
– Mirul turnat pe capul lui Iisus –
3. Iisus, la Simon locuia – / Leprosul – în Betania.
Era, la masă, aşezat, / Atunci când s-a apropiat
Femeia, de scaunul Lui, / Purtând pe vârful capului,
Un vas de alabastru, plin / Cu mir de nard, curat şi fin.
După ce vasul, ea l-a spart, / Mirul acela, l-a turnat,
Ungându-I capul lui Iisus. / 4. Plini de necaz, unii au spus:
“Ce rost, risipa asta, are? / 5. Puteam obţine un preţ mare,
Pe mirul acestei femei – / Chiar peste trei sute de lei –
Iar suma, astfel adunată, / La cei săraci, ar fi fost dată.”
6. Iisus le-a zis: “Lăsaţi-o-n pace! / Ce aveţi voi, cu ea, a face?
Dar pentru ce-i aduceţi, oare, / Atât de multă supărare,
Când ea, un bine, a făcut? / 7. Pe toţi sărmanii i-aţi avut –
Şi îi aveţi – mereu, cu voi. / Astfel, puteţi, oricând apoi,
Ca să le faceţi numai bine, / Neîncetat. Însă, pe Mine,
Nu-ntotdeauna Mă aveţi. / 8. Acuma, dacă să ştiţi, vreţi,
Aflaţi că ea n-a risipit / Mirul, ci doar M-a pregătit,
Pe Mine, pentru-ngropăciune. / 9. Iată ce am a vă mai spune:
Oriunde, propovăduită / E Evanghelia, povestită
Va fi, meru, şi fapta ei, / Spusă spre pomenirea ei.”
10.Din ucenici – din doisprezece – / Unul, grăbit, a fost să plece,
La preoţi, căci iubea mult banul. / Iuda era, Iscarioteanul,
Discipolul care s-a dus, / Ca să Îl vândă, pe Iisus.
11. Cu preoţii s-a târgiit, / Şi-aceştia i-au făgăduit
Mulţi bani, iar el, neîncetat, / Un bun prilej a căutat,
Ca să Îl dea, pe-nvăţător, / În mâinile preoţilor.
– Prăznuirea Paştelor –
12. Era în prag de sărbătoare, / Iar bucuria a fost mare.
Când dimineaţa a venit / Şi soarele a răsărit
În praznicul Azimilor, / Discipolii, la-nvăţător,
Veniră. Tocmai pregăteau / Jertfe de Paşte şi voiau
Ca să Îi pună o-ntrebare: / “Ne spune, unde doreşti, oare,
Să pregătim, să ne-aşezăm, / Ca Paştele, să le mâncăm?”
13. Iisus, atuncea, i-a trimis, / Pe doi discipoli, şi le-a zis:
“Către cetate, să porniţi; / Când veţi intra, o să-ntâlniţi,
De-ndată, un locuitor, / Cari duce apă-ntr-un ulcior.
Pe urma lui, voi să plecaţi, / 14. Iar unde intră el, intraţi
Şi spuneţi-i stăpânului: / “Din partea-nvăţătorului,
Venim la tine. El a zis / Să te-ntrebăm – când ne-a trimis –
“Care-i odaia pregătită – / Cea pentru oaspeţi rânduită –
Unde să pot ca să cinez, / Şi Paştele, să le serbez,
Cu ucenicii Mei?” El are / 15. Să vă dea camera cea mare.
Acolo, voi să aşezaþi / Totul, şi să ne aşteptaţi.”
16. Discipolii, cei doi, s-au dus / Şi au fãcut ce li s-a spus –
Pe acel om, ei l-au găsit / Şi Paştele, le-au pregătit.
17. Seara, cu ucenicii Lui, / Iisus, la casa omului,
Veni. În casă, a intrat / Şi cu cei doisprezece-a stat
18. În jurul mesei, iar apoi, / El le-a vorbit: “Unul, din voi,
O să Mă vândă.” S-au speriat / 19. Cu toţii, şi L-au întrebat –
Voind să ştie fiecare – / “Doamne, nu sunt, cumva, eu, oare?”
20. Privind în jurul Său, Iisus, / Le-a zâmbind blând şi-apoi a spus:
“Cel care mâna-şi va întinde / Cu Mine-n blid, Mă va şi vinde.
21. Să ştiţi că Fiul omului – / Cum este scris – pe drumul Lui,
Va merge, către al Său ţel. / Dar vai va fi de omu-acel,
Prin care, El este vândut! – / Mai bine nu s-ar fi născut!”
– Cina cea de taină –
22. Iisus, o pâine, a luat; / După ce-a binecuvântat,
A frânt-o în bucăţi mai mici, / Pe care-apoi, la ucenici,
Le-a dat, spunându-le: “Luaţi / Această pâine, şi-o mâncaţi:
Acesta este trupul Meu.” / 23. Luând cupa, lui Dumnezeu,
I-a mulţumit, apoi le-a dat-o, / Iar ucenicii au luat-o
Şi au băut, cu toţi, pe rând, / Din mână-n mână, ea trecând.
24.“Beţi toţi din ea”, le-a zis Iisus, / “E al Meu sânge. El e pus
Să întăreascã, pe pământ, / Acuma, noul legământ,
Şi pentru mulţi, va fi vărsat. / 25. Vă spun dar, cu adevărat,
Din rodul viţei, n-am să beau / Până atunci când am să stau,
Să îl gust, nou – la Tatăl Meu – / În ceruri, sus, la Dumnezeu.”
– Înştiinţarea lui Petru –
26. După ce masa-au terminat, / Imnuri de laudă-au cântat,
Spre slava Domnului, în cor. / În Muntele Măslinilor,
Plecară-apoi. Ajungând sus, / 27.Pe culmea lui, Domnul le-a spus:
“Iată, vă dau, acum, de ştire: / O pricină de poticnire,
În Mine, toţi o să găsiti, / În astă noapte. Căci, să ştiţi,
E scris: “Păstorul, îl voi bate, / Şi risipite vor fi toate
Oile turmei.” Dar apoi, / 28. Voi învia şi merge-voi,
‘Naintea voastră-n Galileia.” / 29. Petru a spus:“Chiar când aceia
Cari sunt prezenţi, cu noi, aici” – / Şi-a arătat spre ucenici –
“Se-mpiedică, n-am să-Ţi găsesc / Pricini, ca să mă poticnesc!”
30. Iisus i-a zis: “Adevărat / Îţi spun: abia va fi cântat
Cocoşul, doar de două ori, / Iar tu, de Mine, de trei ori
Ai să te lepezi, când năpasta / Veni-va – chiar în noaptea asta!”
31. Petru-a răspuns: “Şi dacă mor, / Tot nu mă lepăd! Trădător,
Nu sunt, şi ştii aceasta, bine! / Nu mă voi lepăda, de Tine!”
Toţi ucenici-au spus la fel: / Că nu s-or lepăda de El.
– Ghetsimani –
32. Era un loc împrejmuit, / Ce Ghetsimani era numit.
Iisus a zis: “Aici să staţi. / Plec să Mă rog. Voi, aşteptaţi.”
33. Cu El, pe Petru, l-a luat – / Ioan şi Iacov, i-au urmat.
Deodată, S-a simţit mâhnit, / Căci întristarea L-a lovit
Şi-n Sine, S-a înspăimântat. / 34. “Sufletu-Mi este apăsat” –
A zis Iisus – “de întristare. / Cuprins e de-o sfârşeală mare,
Şi-abia mai poate să o poarte, / Căci supărarea e de moarte.
Voi trei, aicea, vreau să staţi / Şi-n rugăciune, să vegheaţi.”
35. Apoi, puţin, S-a-ndepărtat / Şi, la pământ, S-a aruncat,
Rugându-Se, de-i cu putinţă – / Şi pe a Tatălui voinţă –
Să fie-ndepărtat, de El, / Paharul ceasului acel.
36. În urmă, “Ava” a rostit – / “Tată” înseamnă tălmăcit –
“La Tine, toate-s cu putinţă! / Ascultă dar, a Mea dorinţă,
Şi-ndepărtează ăst pahar, / De Mine – de Ţi-e voia – dar,
Nu vrerea-Mi vreau să izbândească, / Ci voia Ta să se-mplinească!”
37. El, rugăciunea, Şi-a sfârşit / Şi, la ai Săi, a revenit,
Dar ei dormeau. Când i-a văzut, / Lui Petru-i zise: “N-ai putut,
Să-nlături somnul, de la tine, / Un ceas doar, să veghezi, cu Mine?
38. Fiţi treji de-acuma, şi vegheaţi! / Neîncetat, să vă rugaţi,
Să nu ajungeţi să cădeţi / În vreo ispită, căci vedeţi
Ce mare-i râvna duhului / Şi neputinţa trupului.”
39. Apoi, iarăşi, i-a părăsit, / Şi-aceleaşi vorbe a rostit.
40. S-a-ntors, din nou, şi i-a aflat / Dormind, căci li s-a-ngreunat
Ochii, de somn. Când L-au văzut, / Nimic, să spună, n-au putut.
41. A treia oară, a plecat / Şi, Tatălui, I S-a rugat.
La ucenici, când a venit, / Pe toţi, dormind, iar i-a găsit.
Atunci, le-a zis: “Acum, dormiţi! / Puteţi ca să vă odihniţi!
Timpul, Fiului omului, / S-a împlinit, iar soarta Lui,
La păcătoşi le este dată, / Şi-n mâna lor e-ncredinţată.
42. Sculaţi! Al vost’ Învăţător / E căutat, de vânzător!”
– Prinderea lui Iisus –
43. Pe când Iisus, încã, vorbea, / Iuda, de ei, se-apropia –
De gloată însoţit – să-L lege. / Armaţi cu săbii şi ciomege,
Gloata aceea de strânsură – / Toată acea adunătură –
Trimisă fost-a la Iisus, / De preoţii cei mai de sus
Şi de bătrânii lor, din sfat. / 44. Semn, vânzătorul le-a lăsat,
Celor care erau cu el: / “Învăţăorul e Acel,
Pe care eu am să-L sărut. / Când vi-L fac, astfel, cunoscut,
Voi tăbărâţi şi-L înhăţaţi!” / 45. Fiind urmat, de-ai săi fârtaţi,
De la distanţă, de Iisus, / El s-a apropiat şi-a spus:
“Învăţătorule!” Apoi, / A mai făcut un pas sau doi,
În faţa Lui s-a închinat / Şi, pe obraz, L-a sărutat.
46. Atunci, cei ce l-au însoţit / Pe Iuda, iute-au năvălit
Şi, astfel, mâinile au pus, / În noaptea ceea, pe Iisus.
Sub pază-n urmă, L-au legat. / 47. Un ucenic a încercat
Să-I sară-n ajutor. Grăbit, / Cu sabia, el l-a lovit
Pe omul cari aprope-a stat, / Şi-atunci, urechea i-a tăiat
Chiar robului preotului. / 48. Iisus, celor din jurul Lui,
Care-L legară, le-a vorbit: / “Voi, după Mine, aţi ieşit,
Armaţi cu săbii şi ciomege, / Ca dup-un călcător de lege –
De parcă Eu sunt un tâlhar – / Ca să Mă prindeţi. Uitaţi dar,
49. Că-n toate zilele şedeam, / În Templu, unde învăţam
Noroadele. Iată, mereu, / În al vost’ mijloc, am fost Eu,
Şi totuşi, nu M-aţi arestat. / Toate, acum, s-au întâmplat,
Să se-mplinească ce s-a zis, / Şi ce-n Scriptură a fost scris.”
50. Toţi ucenicii au fugit, / Lăsându-L singur, părăsit,
În mâna gloatei de tâlhari / Şi-a preoţilor celor mari.
51. În urma lui Iisus, mergea / Un tânăr, ce-şi acoperea
Trupul, cu o bucată mare, / De in. Doar astă-nvelitoare
Avea, drept haină, omu-acel. / Când a fost prins, de gloată, el,
52. Învelitoarea şi-a lăsat / Şi gol, cu fuga, a scăpat.
– Iisus osândit de Sinedriu –
53. Gloata aceea, pe Iisus, / La marele preot, L-a dus.
Atunci, acolo, se aflau / Mulţi cărturari; cu ei erau
Şi vârstnicii norodului. / Toţi aşteptau venirea Lui.
54. Petru, din umbră, L-a urmat. / Plin de curaj, el a intrat
În curţile preotului, / Şezând în jurul focului,
Cu-aprozii, să se încălzească. / 55. Toţi căutau ca să găsească –
Preoţi, bătrâni şi cărturari – / Pe cineva – un martor – cari
O mincinoasă mărturie / Să facă şi motiv să fie,
În contra lui Iisus, prin care, / Să poată-apoi, să Îl omoare.
Pe nimeni, însă, n-au găsit, / 56. Deşi mulţi martori le-au venit,
Pentru că tot ce se spunea / În contră-I, nu se potrivea.
57. La urmă, s-a vădit să fie / Şi-o mincinoasă mărturie,
Aşa precum ei şi-au dorit. / 58. Martori-au spus: “L-am auzit
Spunând că “Templul Domnului, / Făcut de mâna omului,
Doar în trei zile, pot să-l stric / Şi iar, la loc, să îl ridic,
Cu mâini ce nu sunt omeneşti!” / Ce spuneţi de-astfel de poveşti?”
59. În tot ce au mărturisit, / Spusa nu li s-a portivit.
60. Atunci, din jilţ, s-a ridicat / Marele preot şi-a-ntrebat:
“I-auzi pe-aceşti oameni ce zic? / Tu nu ai, de răspuns, nimic?”
61. O vorbă, nu a scos Iisus, / Iar preotul cel mare-a spus:
“Tu eşti Hristosul, Te-ntreb eu?! / Eşti Tu, Fiul lui Dumnezeu,
Al Celui binecuvântat?” / 62. “Da, sunt!” – zise Iisus, de-ndat’.
“De-acum Îl veţi vedea, mereu – / La dreapta, lângă Dumnezeu –
Şezând, pe Fiul omului, / Ca dreaptă a puterii Lui!
Pe norii cerului, şi voi / Îl veţi vedea venind apoi.
Curând o să-L vedeţi venind, / De slava-I mare, strălucind.”
63. Marele preot s-a sculat / Şi, hainele, şi-a sfâşiat,
Strigând: “Nevoie, mai avem, / De martori, când martori suntem
64. Chiar noi? Acum, L-am auzit! / În faţa noastră, a hulit!
Cum vi se pare? Ce credeţi? / Să-mi spuneţi, ce părere-aveţi?”
Atunci, cu toţi, au hotărât, / Că trebuie-a fi omorât.
65. Din sală, mulţi au început / Să-L scuipe. Unii L-au bătut
Cu pumnii. Alţii Îl loveau / Şi, “Proroceşte!”, Îi strigau.
După ce L-au batjocorit, / Aprozi-n palme, L-au primit.
– Tăgăduirea lui Petru –
66. În astă vreme, Petru sta, / În curte, jos, şi aştepta.
Când slujnica preotului, / Întâmplător, prin faţa lui,
Trecut-a, l-a recunoscut / 67. Şi-a zis: “Pe tine, te-am văzut,
Cu-Acel Nazarinean, Iisus!” / 68. Petru s-a lepădat şi-a spus:
“N-am fost cu El! Nu ştiu ce spui! / Nu te-nţeleg! Nu-s omul Lui!”
A-ntors spatele, tuturor, / Şi a ieşit iute-n pridvor.
Atunci, cocoşul a cântat. / 69. Slujnica a continuat
Să spună celor ce erau / Aolo strânşi, şi-o ascultau:
“Să ştiţi că e precum v-am spus: / Şi-acest om fost-a cu Iisus!”
70. Petru, din nou, s-a lepădat, / Dar mulţi din cei ce s-au aflat
Acolo-au zis: “Fără-ndoială, / Omul acesta ne înşeală!
Tu eşti din ceata lui Iisus. / Chiar vorba-ţi, iată, că te-a spus –
Vorbeşti la fel ca-n Galileia! / Dreptate a avut femeia!”
71. Petru, atuncea, s-a jurat / Şi-n urmă, s-a şi blestemat:
“Nu Îl cunosc!”, însă, afară, / 72. Cântă, pentru a doua oară,
Cocoşul. Petru s-a trezit / Ca dintr-un vis: şi-a amintit
Ce-a spus Iisus: “Adevărat / Îţi zic: abia va fi cântat
Cocoşul, doar de două ori, / Iar tu, de Mine, de trei ori
Ai să te lepezi!” Întristat, / De remuşcare măcinat,
Pentru tot ce s-a petrecut, / Petru, să plângă, a-nceput.
