Manipularea prin presa comunista: Lista civila a regelui

Inainte cu mult timp de a avea o „noapte a muzeelor”, o „noapte a bibliotecilor”, o „noapte a companiilor”, istoria recenta a romanilor a insemnat in registrele sale si o „noapte a mintii”. Este vorba, despre un real proces de „reeducare”, de falsificare si rescriere a istoriei, declansat spre finalul anului 1944. Pentru inceput, aceasta falsificare trebuia sa aduca justificarile necesare preluarii puterii de catre comunisti. Pe parcurs insa, falsificarea a ramas, dovedindu-se a fi cel mai bun instrument de sustinere a regimului politic importat. 

Iar azi, consecintele acestei inselaciuni se pot traduce, in linii extrem de simple, in analfabetism politic, dezinformare si deznationalizare sufleteasca a romanilor. 

Incepem sa prezentam o serie de articole aparute in presa clujeana, in primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial, pentru a intelege poate mai bine cum s-a realizat falsificarea si instrumentalizarea istoriei in justificarea si sustinerea politicului. 

„Unul din secretele <>, care nu au fost răsuflate nicicând opiniei publice, îl constituiau cheltuielile regilor din bugetul ţării noastre. Secretele militare, loviturile politice senzaţionale, panamalele fulminante răbufneau; ce sumă primeau monarhii hrăpăreţi, veascurile degeneratei dinastii de Hohenzollern-Sigmaringen rămâneau mister îngropat în bazalt.

Moşierii, cămătarii şi speculanţii, spoliatorii poporului român muncitor, aveau nevoie de un stâlp al fărădelegilor de care să se sprijine, prin intermediul căruia să sugă şi mai cu lăcomie vlaga şi puterea oamenilor muncii. Şi acest scut al mârşăviei era <>, monarhul. De aceea, nimic nu li se părea mult pentru a-l răsplăti. Şi-apoi, nu dădeau din pungile lor umflate, ci din bugetul ţării, din chiverniseala milioanelor de braţe şi minţi muncitoare. De altfel, monarhul patrona toate afacerile murdare ale cartelurilor spoliatoare, toate tranzacţiile veroase şi tot putregaiul aşa-zisei <>. Că lista cheltuielilor regale a fost ţinută în secret de-acum nu ne pare deloc întâmplătoare.

Fostul ofiţeraş prusac, umil şi sărăntoc, ajuns pe tronul valah prin complotul moşierimii româneşti, îşi stabilise drept salariu frumuşica sumă de 1.200.000 lei aur, contravaloarea a 700 vagoane grâu – hrana populaţiei de astăzi a Capitalei pe timp de o lună. Sau, socotind această sumă în cheltuielile necesare pentru întreţinerea în şcoli a tineretului studios, din salarul lacomului şi sângerosului rege Carol I s-ar fi putut educa 6.500.000 copii de oameni ai muncii. Dar, ce avea comun sinistra odraslă prusacă, avidă de bogăţii şi putere, cu dorinţa de cultivare a poporului român?

Carol al II-lea îşi mărise salariul la 40.000.000 lei anual, contravaloarea a 1000 vagoane de grâu. Pentru ceilalţi membrii ai familiei regale se plătea încă odată pe-atâta. Şi toate acestea din bugetul deficitar al ţării.

Rubrici speciale ale bugetului consacrau sume misterioase şi colosale pentru nevoile îmbuibatei familii de Hohenzollern-Sigmaringen. Pentru <>, <>, <> şi stupidul <> capitole vagi şi echivoce ale bugetului, ofereau sume enorme regelui, prinţului Nicolae sau arhiducesei Ileana.

Regii după cât vedem, nu erau cu nimic mai prejos de tâlharii <> tip Boilă sau Sever Bocu; dimpotrivă dădeau tonul în jăcmăniri şi risipă nesăbuită.

Mihai I nu se lăsa cu nimic mai modest decât <> săi înaintaşi. Salariul său se ridica la 70.000.000 lei stabilizaţi, adică circa 200.000 lei pe zi. În afară, bine înţeles, de lista civilă a familiei şi alte cheltuieli <>. Dacă ne gândim că fostul ministru de finanţe prevăzuse pentru casa regală 54.000.000 lei pe jumătate de an şi pentru întreg personalul Ministerului de Informaţii 57.000.000. Nu mai vorbim de venitul pe care îl aduceau regelui cele 150.000 ha şi acţiunile acaparate la peste 36 mari întreprinderi industriale şi bancare.

Nu ne mai miră acum de ce regele era în fruntea reacţiunii şi de ce noi eram popor sărac în ţară bogată”. [„Lupta Ardealului”, Anul IV, nr.424, Cluj, 17 ianuarie 1948].