Situația adăposturilor de protecție civilă din județul Cluj este complicată. În județ, există mai puțin de 200 de astfel de adăposturi, în condițiile în care populația, cu tot cu studenți, depășește pragul de 800.000 de oameni.
În total, în județul Cluj, au fost înregistrate 198 de adăposturi de protecție civilă. Dintre acestea, 162 se află în Cluj-Napoca. În Turda, există 13 adăposturi, câte 5 în municipiile Gherla, Câmpia Turzii și Dej, 4 în orașul Huedin, 3 în comuna Florești și unul în comuna Mihai Viteazu. Există unele adăposturi publice, în subsolul unor instituții sau hoteluri, care sunt folosite inclusiv în timpul exercițiilor de antrenament. Aceste adăposturi sunt în stare bună.
Așa ar fi adăpostul de la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca sau cel de sub magazinul Central. Însă cele mai multe adăposturi se află la subsolul blocurilor private. În acestea, foarte mulți dintre locatari au transformat adăposturile în spații pentru depozitatul murăturilor, al hainelor vechi ori al unor piese de mobilier pe care nu le mai folosesc proprietarii apartamentelor. În ultimii ani, inspectorii de protecție civilă au verificat mai multe din aceste adăposturi și au dispus unele măsuri pentru a îmbunătăți situația, însă depozitele nu au dispărut. Cel puțin acum, accesul în aceste adăposturi este realizabil mai ușor decât acum trei ani.
Vinurile românești se bucură de tot mai multă trecere în străinătate
