Luminile se sting în această seară, pe întreg globul. Este Ora Pământului


Mai toate simbolurile iluminate ale planetei vor rămîne, azi, timp de o oră, în întuneric, pentru că întreaga lume celebrează Ora Pământului.De la Opera din Sydney sau oraşul Interzis din Beijing la Turnul Eiffel, Empire Statele Building sau statuia lui Hristos din Rio de Janeiro, miliarde de oameni vor stinge sute de miliarde de becuri la, 20.30, ora locală.

Peste 1200 de astfel de locuri celebre din 125 de ţări ale lumii sunt incluse anul acesta în programul Earth Hour, prin care oamenii încearcă să atragă atenţia asupra pericolului poluării şi încălzirii globale.

La Bucureşti, Ateneul Român, Opera Română, Teatrul Naţional, Muzeul Naţional de Artă al Romaniei, dar şi Palatul Parlamentului vor stinge luminile exterioare şi interioare la ora 20.30.

România se alătură pentru a doua oară campaniei globale Earth Hour (Ora Pământului), până acum cea mai mare manifestare de mediu din toate timpurile.
Cele 22 de oraşe care au confirmat, până acum, participarea la Earth Hour 2010, sunt: Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Bacau, Baia Mare, Bistrita, Botoşani, Brăila, Buftea, Constanţa, Craiova, Deva, Focşani, Giurgiu, Miercurea Ciuc, Mizil, Piatra Neamţ, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Timişoara, Bucureşti.
Earth Hour a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. Ora Pământului.
În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour. Construcţii emblematice precum Golden Gate Bridge din San Francisco, Colosseum-ul din Roma sau panoul Coca-Cola din Times Square au rămas în întuneric. Celebrităţi din lumea filmului, a muzicii şi a artei s-au alăturat iniţiativei WWF.
În 2009, aproape un miliard de oameni din 4100 de oraşe de pe mapamond au stins lumina pentru a trimite liderilor lumii un mesaj puternic despre nevoia de acţiune împotriva schimbărilor climatice. Campania Earth Hour 2009 a devenit, astfel, cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile.
În 2009 România a participat pentru prima oară la campania globală în calitate de ţară oficială Earth Hour, la iniţiativa WWF, organizaţia care coordonează de 4 ani campania globală.
Pe 28 martie, între 20:30 şi 21:30, 2 milioane de români au stins luminile in casele lor, conform datelor furnizate de Dispeceratul Energetic Naţional. În total, 15 oraşe au susţinut şi au promovat campania, în calitate de Oraşe Oficiale Earth Hour.
Fiecare român este aşteptat să facă un gest simbolic pentru planetă şi să stingă luminile la 20.30.

Related posts

Leave a Comment