Celebra cântăreaţă suedeză a adunat aproximativ 3.000 de fani în Piaţa Unirii, care au aplaudat-o frenetic după fiecare piesă în cele 50 de minute în care s-a aflat pe scenă.Dacă, la început, clujenii nu ştiau cum să reacţioneze la piesele mai puţin cunoscute ale lui Loreen, odată cu trecerea timpului, aceştia, ajutaţi şi de către câştigătoarea Eurovision 2012, au început să sară şi să bată din palme spre deliciul artistei, care a mulţumit publicului pentru faptul că a venit în Piaţa Unirii în loc să urmărească finala Ligii Campionilor. Piesa de rezistenţă a acesteia, Euphoria, a fost păstrată pentru final, atunci când fanii cântăreţei au dansat şi chiar au cântat la unison cu ea cea mai cunoscută melodie din repertoriul lui Loreen. După mai puţin de o oră de spectacol, cântăreaţa a coborât de pe scenă, nu înainte de a mulţumi celor prezenţi printr-un „I love you, Romania!”. Pentru prestaţia de la Zilele Clujului, Loreen a primit 37.000 de euro.