Săptămâna a debutat cu o zi liberă, pricinuită de cea de a doua zi de Rusalii. Timpul frumos şi în încălzire uşoară îndemnă parcă la drumeţie. Totul pare a sta sub semnul liniştii şi tihnei binefăcătoare. Nimic nu “trădează” zbuciumul social care frământă societatea românească, de la anunţul preşedintelui Băsescu încoace, privind reducerea drastică a salariilor, pnsiilor şi a ajutoarelor de şomaj.Ne mai despart doar 7 zile, de greva generală anunţată de sindicate, care va paraliza România, pe 31 Mai. Cele două “tabere”, preşedintele şi guvernul susţinute de patronate pe de o parte, şi sindicaliştii, pensionarii, şomerii, studenţii pe de altă parte, par a se “studia” reciproc, în vederea dezlănţuirii atacului final.
Guvernul este intransigent, hotărât să nu dea nici un pas înapoi, de la decizia preşedintelui vizând curbele de sacrificiu impuse românilor.
Fondul Internaţional Monetar (FMI), bănuit de complicitate cu regimul Băsescu, se “spală pe mâini”, printr-o serie de declaraţii publice, respingând paternitatea măsurilor anti-criză susţinute de partea română. Îmi pare că FMI-ul caută să-şi cozmetizeze imaginea de “gropar al economiilor pe care a intenţionat să le resursciteze, lepădându-se de curbele de sacrificiu ale guvernului Băsescu-Boc, precum “dracul de tămâie”.
Posibilul scenariu imaginat de preşedinte în numele guvernului şi susţinut în faţa reprezentanţilor FMI-ului în România, se dovedeşte a nu putea fi pus în practică pe scena românească. Milioanele de oameni care urmează a fi afectaţi de reducerea drastică a veniturilor refuză să se mai lase ţepuiţi şi să interpreteze rolul sacrificaţilor, în ideea că “peste 15 – 20 de ani vor trăi extraordinar de bine”.
Deşi soluţii alternative menite a înlătura curbe de scarificiu există, fiind oferite de către partenerii sociali şi chiar de către FMI, Guvernul şi Preşedenţia refuză să le “vadă”, susţinând că au “ales răul cel mai mic”. (Probabil, pentru ei.)
Bombardat de critici din toate părţile, Guvernul intenţionează, miercuri, să-şi asume răspunderea pe pachetul de măsuri “convenite” cu FMI-ul. Pare a fi un guvern camicaze, care, odată cu “sinuciderea” sa politică, intenţionează a pricinui cât mai multe pierderi în rândurile adversarilor.
De cealaltă parte a baricadei, poporul român refuză să piară în tăcere, la comanda comandantului suprem. Sintagma alcătuită din întrebarea “Ce să-i faci?” şi invariabilul răspuns “N-ai ce-i face”, şi-a atins limitele, asemeni celeia care spune că “Încă nu-i rău! Doamne fereşte de mai rău!” “Mai răul” e pe cale să se legifereze prin asumarea răspunderii Guvernului, iar românii nu vor să asiste impasibili şi neputincioşi la chinul părinţilor şi bunicilor lor, siliţi să cunoască imaterialitatea eternităţii înainte de vreme.
În opinia mea, dacă am merge pe ideea că “Încă nu-i rău! Doamne fereşte de mai rău!”, pentru a ne masca laşitatea şi incapacitatea de reacţie, nu am mai fi un popor, ci o populaţie care merită să dispară de pe scena istoriei.
