Liberalii din UDMR sunt nemulţumiţi de atitudinea preşedintelui Kelemen Hunor



Scrisoare deschisă către Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, semnată de Bognár Zoltán, liderul cercului liberal din formaţiune, în legătură cu afirmaţiile referitoare la poziţia lui Eckstein-Kovács Péter în ceea ce priveşte proiectul minier de la Roşia Montană

Stimate Domnule Preşedinte,
Am citit cu surprindere în presă, ceea ce ați afirmat în legătură cu poziţia lui Eckstein-Kovács Péter, referitor la problema – neutră din punct de vedere etnic – tehnologiei cu cianură de la Roşia Montană.

Ați afirmat, că “Domnul Eckstein ar trebui să decidă dacă este membru UDMR sau se delimitează de preşedinte. Dacă se delimitează, are cale liberă şi drum liber să meargă unde doreşte” (sursa: realitatea.net).

Declaraţia Dumneavoastră este inacceptabilă, deoarece în acest sens, UDMR nu poate fi substituit de către preşedinte – pe de o parte. Pe de altă parte UDMR încă nu are un punct de vedere oficial despre Roşia Montană, la care Péter Eckstein-Kovács ar trebui să se ralieze. În al treilea rând de ce ar trebui să plece oricine din UDMR, dacă se situează pe o poziţie diferită de cea a preşedintelui Uniunii?

Sunt convins că a protesta împotriva exploatării prin tehnologia cianurii, care înseamnă o nouă bombă ecologică, este un drept inalienabil al lui Péter Eckstein-Kovács! Mai mult întrebarea este acesta: de ce nu am consultat membrii organizației despre acest proiect? De ce nu a ajuns problema pe ordinea de zi a ultimei şedinţe CRU? De ce nu a avut loc o dezbatere internă? De ce nu am adoptat o poziţie oficială?

Fără toate acestea cum am putea emite o judecată referitore la populatritatea acestui proiect în cadrul UDMR, sau în cercul alegătorilor noştri – măcar şi în mod mijlocit? Rămâne întrebarea: cine sunt de fapt în majoritate în organizație: cei care sunt pentru tehnologia cu cianură, sau cei care o contestă?

În lipsa acestora Péter Eckstein-Kovács , vicepreşedintele Cercului Liberal, de fapt, nu împotriva UDMR-ului îşi formulează o poziţie separată, ci faţă de ministrul care reprezintă punctul de vedere al guvernului.

Coeziunea UDMR-ului se bazează pe identitatea comună, pe interesele noastre comune şi nu pe interese personale. Ținând cont de acest fapt, gesturile autoritare nu creează unitate. Acţiunea politică unită poate fi obţinută doar pe baza unor hotărâri democratice. Cercul Liberal, pe lângă recunoaşterea dreptului la opinie neîngrădită, cere instituţionalizarea dialogului intern! Nici noi nu dorim ca “Noul capitol” promis de Dumneavoastră la alegerile interne a UDMR din februarie 2011 să fie totodată şi “Ultimul capitol”!

Cu stimă,
Bognár Zoltán
Preşedintele Cercului Liberal al UDMR

Related posts

Leave a Comment