Le Monde: Cum vǎd romii Franţa şi integrarea lor

Romii de origine românǎ stabiliţi în Franţa doresc sǎ de integereze şi considerǎ cǎ perspectiva cea mai sumbrǎ pentru ei este întoarcerea în România. Iatǎ concluzia unui reportaj şi a unor analize publicate de cotidianul Le Monde.„Cum vǎd romii Franţa şi integrarea lor” este titlul publicat pe prima paginǎ de ziarul Le Monde cu data de dumincǎ 6 / luni 7 octombrie, titlul unui reportaj realizat în douǎ localitǎţi, un oraş mai mare, Poitiers, şi o localitate mai micǎ, Croutelles. Reporterul le dǎ cuvîntul unor romi care povestesc în ce condiţii trǎiesc şi comparǎ uneori modul în care erau primiţi în Franţa cu cîţiva ani în urmǎ şi modul în care sunt primiţi acum. In 2003, spune de exemplu Dorina, francezii erau mai primitori, iar funcţionarii din administraţia francezǎ, politicoşi şi atenţi, îi spuneau chiar „madame”. Exista chiar o anumitǎ simpatie pentru romii care veneau din ţara lui Ceauşescu. In prezent, însǎ, mai declarǎ Dorina pentru Le Monde, lucrurile s-au schimbat.

Un alt rom în vîrstǎ de 43 de ani se plînge cǎ nu poate avea o activitate profesionalǎ întrucît i se cere o carte de sejur ca sǎ se poatǎ înscrie la Camera de Comerţ. Tot el afirmǎ cǎ administraţia francezǎ ar fi suspendat ajutoarele acordate iniţial unora dintre romi, suspendare justificatǎ de faptul cǎ respectivele persoane n-ar fi trebuit de fapt sǎ aibǎ niciodatǎ acces la acele alocaţii, potrivit unei relat[ri RFI România.

Reporterul îl chestioneazǎ şi pe un primar francez care se plînge cǎ nu are buget pentru a-i şcolariza pe copiii unor familii de romi instalate în comuna sa.

Din întregul reportaj realizat de Frédéric Potet se degajǎ aceastǎ impresie cǎ romii din Franţa sunt confruntaţi cu o animozitate crescîndǎ, ca şi cum francezii de rînd ar fi acum de pǎrere cǎ romii nu se pot integra, în ciuda unor exemple reuşite de integrare.

Aceastǎ idee este avansatǎ şi de un antropolog care se exprimǎ în Le Monde, Martin Olivera, membru al Observatorului european Urba-Rom. Polemica legatǎ de romi, care s-a amplificat în ultimul timp în Franţa, reia de fapt dezbaterea izbucnitǎ cu 3 ani în urmǎ, iar termenii sunt aceiaşi, ca şi cum ar fi vorba de o problemǎ crucialǎ pentru securitatea naţionalǎ, spune specialistul francez. Cu diferenţa, precizeazǎ el, cǎ în prezent „polemica implicǎ un guvern socialist de la care se aştepta un alt discurs asupra acestui dosar şi o altǎ politicǎ”. Antropologul francez îşi mai declarǎ îngrijorarea în legǎturǎ cu comentariile care au loc pe Internet în privinţa romilor. Tendinţa este neliniştitoare, afirmǎ el, oamenii criticǎ fǎrǎ nici o „reţinere”. Citez din analiza lui Martin Olivera: „Si mai neliniştitoare sunt însǎ declaraţiile oamenilor politici. Dacǎ ei înşişi afirmǎ cǎ romii sunt atît de diferiţi de restul populaţiei şi cǎ este imposibilǎ convieţuirea cu ei, oare nu se impune drept concluzia naturalǎ faptul cǎ debarasarea de romi este singura soluţie?” In Franţa, cu zece ani în urmǎ, nimeni nu ştia mai nimic despre romi. Acum însǎ figura lor face parte integrantǎ dintr-un anumit patrimoniu de simboluri, mai scrie antropologul francez în Le Monde.

Related posts

Leave a Comment