La Moscova s-a înfiinţat Consiliul de Afaceri pentru Cooperarea cu România

Parte a Camerei de Comerţ şi Industrie a Federaţiei Ruse, Consiliul îşi propune să contribuie la promovarea companiilor ruseşti pe piaţa românească, precum şi la atragerea investiţiilor româneşti, în Rusia.Oamenii de afaceri ruşi sunt interesaţi în dezvoltarea cooperării cu România, în pofida blocajului politic din relaţiile dintre Moscova şi Bucureşti, au declarat participanţii la şedinţa de constituire a Consiliului de Afaceri pentru Cooperarea cu România, din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a Federaţiei Ruse. Consiliul îşi propune să contribuie la promovarea companiilor ruseşti pe piaţa românească, şi a celor româneşti pe piaţa Rusiei, extinderea contactelor între mediile de afaceri din cele două ţări şi chiar la îmbunătăţirea imaginii Rusiei, în România. Preşedintele Consiliului, Viktor Trigubko, vicepreşedinte al Companiei Mechel, a declarat, pentru Radio România, că a venit timpul să fie creată o structură, care să impulsioneze relaţiile de afaceri.

Related posts

Leave a Comment