Evul Mediu avea propria reţea de „fast-food”, micii negustori vânzând direct în stradă, pentru foamea trecătorilor grăbiţi, iar Parisul era deja capitala acestui tip de comerţ încă din secolul al XIII-lea.În secolul al XIII-lea, Guillaume de la Villeneuve scria în „Les Crieries de Paris” că locuitorii din oraşul ce avea să fie supranumit mai târziu „al Luminilor” puteau cumpăra de la negustorii ambulanţi o mulţime de mâncăruri care intrau în accepţiunea a ceea ce azi numim „fast-food”, de la piureuri de mazăre şi fasole la sos de usturoi (care se mânca cu carne de gâscă friptă), de la frigărui de carne la castane şi fructe coapte pe jar, de la pateuri la torturi, galete, tarte şi „oublies” (un fel de gofre care erau ştanţate cu însemne religioase). Mai erau păsările la rotisor (în special gâşte, pe vremea aceea), plăcintele şi o mulţime de alte preparate pe gustul târgoveţilor gurmanzi, scrie jurnalul.ro.
Toţi aceşti producători şi negustori de alimente în stradă erau adunaţi în bresle, cu autorizaţie de funcţionare. Cei cunoscuţi sub numele de „oubloyers”, de exemplu, fabricanţii şi negustorii de „oublies” (gofre) primiseră autorizaţia de funcţionare, ca breaslă, în mai 1270, chiar din mâna prefectului de Paris. Pe vremea aceea, reprezentantul regelui în capitală era Regnaut Barbou şi el a permis „oubloyers”-ilor să intre în fiecare dimineaţă în Paris cu micile lor godine cunoscute sub denumirea de „fournaise à pardon”, pe care le instalau pe pavajul din faţa bisericilor. În zilele de sărbătoare, „oubloyers”-ii se pare că făceau vânzări uriaşe (pentru timpurile acelea), vânzând, pe lângă produsul lor tradiţional, încă o mulţime de alte copturi, pregătite din aluaturi cu sau fără drojdie.
În Paris exista în secolul al XIII-lea o stradă unde la fiecare câţiva metri întâlneai câte un rotisor primitiv. Era recunoscută drept strada breslei rotiserilor de gâşte, înfiinţată în 1268. Pe lângă gâşte, e drept, ei mai frigeau carne de vită, de miel sau de porc. Breasla era autorizată să-şi vândă produsele la poarta St. Merri, la Saint Denis şi pe Petit-Pont. Resuscitată în secolul al XX-lea, sub numele Chaîne-des-Rotisseurs, e azi cea mai importantă asociaţie a gurmeţilor şi gurmanzilor din toată lumea, un „baillage” fiinţând şi în România.
Şi încă un amănunt: în secolele XIII-XIV (şi chiar mai târziu), în taverne nu se pregătea nimic de mâncare. Proprietarii lor erau autorizaţi să vândă numai băutură: vin, bere, rachiu, cidru. Iar atunci când unui client îi era foame, el dădea unui băietan câteva monede să alerge până la negustorul ambulant de „fast-food”, să-i aducă ceva de mâncare.
