
Cristian Manolachi: În primul rând trebuie să reținem faptul că Centrul de Cultură Urbană Casino și Parcul Central au fost reabilitate de Primăria Cluj-Napoca din fonduri europene nerambursabile, astfel că principalele costuri nu au căzut pe umerii clujenilor. De apreciat aici sunt colegii de la Direcția Comunicare, Relații Publice și Turism, cei care s-au ocupat de implementarea proiectului atribuind o atenţie specială la reabilitarea clădirii pentru a fi în acord cu nevoile actuale ale unui spaţiu expoziţional de calitate, respectiv cu obligaţiile de a respecta epoca şi stilul în care această clădire monument a fost edificată.
Odată cu inaugurarea din 25 mai 2012, treptat, dar într-un timp relativ scurt, Casino-ul s-a impus în sfera culturală clujeană, devenind amfitrionul evenimentelor culturale ale cetății. Acest oraș care vibrează de efervescență culturală, avea nevoie de o nouă locație, prestigioasă și excelent poziționată, de manifestare. La toate acestea se adaugă deschiderea și sprijinul pe care municipalitatea clujeană le oferă în mod constant diverselor ONG-uri, instituții de cultură, instituții de educație, superioară sau preuniversitară, lucru care a avut drept efect o deschidere a acestora către spaţiul public, către comunitate, prin aducerea unora dintre evenimentele organizate până acum oarecum intern, în atenţia publică, în această locaţie extrem de vizibilă.
Trebuie remarcat faptul că aproximativ 80% din evenimentele găzduite de Casino, au fost de natură culturală, de la festivaluri consacrate, la conferințe și simpozioane, continuând cu târgurile cu profil cultural și până la expoziții dintre cele mai diverse. Un număr impresionant de 150 de evenimente culturale au avut loc la Casino sau pe platoul aferent, de la inaugurare și până astăzi, la toate acestea participând nu mai puțin de 50.000 de persoane, conform unei estimări generale, fără a pune la socoteală vizitatorii expozițiilor.
E greu să numesc principalele evenimente care s-au desfășurat la Casino, întrucât avem de ales dintr-o largă paletă de 150 de evenimente. Cu riscul de a exclude evenimente cu adevărat importante, enumăr acum ultimele două ediții ale Zilelelor Cluj-Napoca, două ediții ale Festivalul Tango Cazino, Cluj International Club, Întâlnirile Europene de la Cluj, tot două ediții TIMAF, Parada Automobilelor Retro – 2 ediții, primele două ediții ale Salonului de Carte BOOKFEST, British Documentary, Conferințe sub egida Cluj Napoca – Capitală Culturală Europeană 2021 și Cluj Napoca – Capitală Europeană a Tineretului 2015, Povești în Parc – două stagiuni de teatru de păpuși pe platoul Casino-ului, Festivalul Interbelic, Napoca Jazz Festival, Jazz in the Park, proiecția de film Aventurile Prințului Achmed, Transylvania Storytelling Festival, lansarea cărții Trei Poduri peste lume de către Principele Radu al României etc., la care adăugăm numeroase expoziții de pictură și fotografie – Festivalul Photo România, Fotografia – document etnografic, Clujul de Altădată, Clusium Urbe Nostrum etc.
Reporter: Care sunt planurile Casinoului pentru 2014 – 2015?
Cristian Manolachi: În anii care urmează, în primul rând, o să încercăm să ne menținem poziția privilegiată în găzduirea evenimentelor culturale. Totodată, o să punem la punct câteva proiecte culturale care vor aparține în exclusivitate Centrului de Cultură Urbană Cluj – Napoca. Până în prezent am ajuns la performanța ca în așa numitele perioade calendaristice optime, să avem la Casino minim un eveniment în fiecare zi. Ei bine, în 2014 și, în special, în 2015, sperăm noi că vom reuși să avem undeva la 250 de evenimente culturale anual, care să acopere majoritatea celor 365 de zile calendaristice.
Repoter: Care va fi efectul titlului de capitală europeană a tineretului asupra activității Casinoului?
Cristian Manolachi: Momentul 2015 este unul cheie pentru tinerii urbei, dar și pentru cultura clujeană. Este poate și un test pentru obținerea de către orașul nostru a titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021. Casino-ul și Parcul Central vor fi, cu siguranță, un element cheie în angrenajul evenimentelor. Sigur, ca volum, dacă mai e cazul, sperăm noi să înregistrăm o ușoară creștere, iar ca și calitate, sunt convins că majoritatea evenimentelor vor fi de nivel european, depășind nivelul local sau regional.
Reporter: Cum valorificați moștenirea lui Lajos Pakey?
Cristian Manolachi: Pakey Lajos, unul dintre puținii arhitecți clujeni recunoscuți la nivel european, a creat la sfârșitul secolului al XIX-lea bijuteria arhitecturală în care ne desfășurăm astăzi activitatea, alături de alte obiective extraordinare ale Clujului: fostul Hotel New York sau soclul statuii ecvestre a Regelui Matia. Pentru memoria lui Pakey Lajos ne dorim ca într-un timp cât mai scurt, Casino-ul, alături de Biserica Sf. Mihail, Statuia Regelui Matia și Catedrala Mitropolitană, să devină pentru Cluj un veritabil simbol arhitectural, omniprezent în manualele de identitate vizuală ale orașului.