Satele bănățene bănățene păstrează vechile tradiții. Iar tăiatul porcilor și prepararea alimentelor după rețete rămase din strămoși fac parte integrantă din aceste tradiții, reiese dintr-un reportaj făcut de infocs.ro.
Pe 20 decembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc, Ignatul. Această sărbătoare este ziua în care, de obicei, la români se taie, sau se sacrifică porcii. Unii etnologi spun că acesta este un obicei pur romanesc, care se perpetuă din negura vremurilor care, în ciuda normelor Uniunii Europene, se mai păstrează încă şi în ziua de azi. Cu toate acestea, în satele din Banatul Montan, porci sunt tăiați la începutul lui decembrie odată cu lăsare gerului pentru ca animalul să nu scadă în greutate iar stăpânii mai scapă de griji și muncă.
.Majoritatea gospodarilor taie porcul la sfârşitul săptămânii când toţi membrii familiei se strâng acasă. Sunt familii în care această dată este respectată cu sfinţenie din generaţie în generaţie și toți cei risipiți prin alte părți la muncă, vin acasă.
În zona Văii Carașului, porcii se vând cu un preț cuprins între 8 și 10 lei pe kilogram. Creșterea porcilor este o sursă principală de venit fiindcă pe lângă ce își crește omul pentru el, mai crește câțiva porci pentru vânzare.
Tăiatul porcului şi mai ales pregătirea lui, este o activitate care presupune multă muncă şi mai ales, multă pricepere. Şi fiind vorba de muncă, fiecare membru al familiei are un program bine stabilit şi sarcini de îndeplinit. Unul are grijă de foc, altul aduce apă, femeile se ocupă de curăţatul usturoiului şi pregătitul intestinelor, iar în toate această activitate, dirijorul principal şi maestrul din vorba căruia nu iese nimeni, este măcelarul.
În ziua aleasă, încă din zori, se aud prin sat râmătorii guiţând. După ce porcul a murit, se porneşte pârlitul. Dacă înainte se foloseau paiele, acum ţăranii au trecut la butelie sau la maşina cu lemne.
După ce a fost opărit în apă cu leșie pentru a cădea tot părul, flacăra este plimbată peste toată suprafaţa porcului până ce şoricul devine arămiu. Acesta este semnul că pârlitul s-a încheiat şi acum urmează spălatul, rasul pielii şi mai apoi tranşatul.
Nu înainte ca stăpâna casei să facă un ritual moștenit din moși-strămoși: în creștetul din capul porcului se face cu cuțitul o cruce în care se pune sare, apoi porcul este tămâiat și ,,i se cere iertare” dacă a mai fost blestemat sau înjurat din când în când de către stăpâni de-a lungul timpului. Măcelarul taie o bucățică din râtul porcului pe care o aruncă peste gard spre miază-noapte spunând ,,răul al diavolului, canea a noastră”.
Este momentul în care se ciocnește primul pahar cu țuică fiartă cu zahăr și piper- asta în sănătatea gazdelor.
Apoi se respectă o regulă de bază: carnea este dusă la analiză pentru trichineloză.
Din cap şi organe se pregătesc caltaboşii şi pateul, carnea este curăţată de pe slănini şi se face cârnaţi iar jamboanele şi slăninile se pun şase săptămâni la sare după care se afumă. Aceasta este mâncarea de bază la primăvară şi vară când sătenii ies la muncile câmpului. Pe lângă o bucată de slănină afumată se pune o bucată de brânză, pâinea şi ceapă şi s-a rezolvat cu merindele pentru la câmp.
Din carne de porc se prepară mâncarea tradițională la tăiatul porcului: pomana porcului formată din carne friptă și varză acră cu carne alături de mămăligă, țuică și vin sau bere.
Gospodinele pregătesc farfurii pe care pun câte o bucată de cârnat crud, o bucată de caltaboși, câteva jumeri, o bucată de carne și o bucată de slănină. Este o altfel de pomana porcului ce se dă la vecinii apropiați sau la rude. Acestora din urmă, se obișnuiește să li se trimită și mâncare gătită.
Produsele tradiționale în Banatul Moatan sunt cârnații albi- sau caltaboșul, toba, gușa afumată, cârnații din carne sau pecinari- cum se spune în Banat, pateul, jumările și eventual sângeretele. Acest obicei se pierde din an în an- puțini fiind bănățenii care mai fac sângerete.
Urmează saramura și afumatul, iar primele produse care se consumă- în afara șoricului, sunt caltaboșii, jumerile și toba. Cel mai mult se țin la sare jamboanele – șoncurile- și slăninele. Cel mai puțin; picioarele, coada, și urechile din care se fac piftii la anul nou.
