„Ardealul care a exportat principatului muntean pe Gheorghe Lazăr, a importat în schimb din vechiul Regat, pe lângă atâtea perle ale culturei româneşti, şi pletele care vor să ascundă sub ele, superficialitatea bulevardieră. Le vezi din când în când prin oraşele timide ale Ardealului, le vezi fluturându-se ca o batistă murdară, prin gări, le vezi mai ales la Cluj. Pletoşii şi-au făcut apariţia şi la noi, după ce au văzut că în vechiul Regat, sunt respinşi de societatea acea laborioasă care a făcut războiul.
Pletosul e un tip pretenţios. De pe când era pe băncile şcoalelor, cu riscul de a fi dat afară din liceu, el nu-şi tăia pletele. Cu pletele lui spunea: sunt eu! Ca mine altul – nimeni!
Astăzi a devenit profesionist sau profesor şi ele au crescut mereu aşa că se distinge dintr-o mie de oameni. Aceasta a urmărit-o şi el.
Faţă de viaţă şi lumea înconjurătoare el are o atitudine suficientă. Doamna îi spune într-o zi:
- Dragă, au ocupat Românii Budapesta!
- Un eveniment la ordinea zilei, – şi filosoful pletos face un gest de indiferenţă.
El e şi poet şi filosof, de aceea, chiar dacă s-ar izbi două continente între ele, îl lasă rece şi indiferent. Pluteşte în atmosfera categoriilor Kantiene, a elanului bergsonian şi tot din vre-o recenzie a auzit şi de principiul heterogoniei scopurilor, din Etica lui Wundt. Cu toate acestea el poate ocupa şi o catedră. Are la fazivul lui o formidabilă operă în …4 pagini în care defineşte…ce este filosofia şi mai ales are…Speranţa de a deveni poet – să zicem – simbolist.
Şi mai are tendinţa de a răsturna înţelesul epigramei lui Cuza făcând din jocul de cuvinte al epigramistului…Eu geniu, o realitate care să se simtă.
Eu ori de câte ori îi văd prin Ardealul meu, când mă gândesc la modestia lui Eminescu şi la calvarul din trecut al intelectualilor noştri ardeleni, îl ocolesc cât acolo şi după ce văd că m-am depărtat bine de el îmi fac cruce şi zic: <
