Expoziția de grafică „Tradiții” a artistului Horațiu Crișan va fi vernisată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei luni, 14 iulie 2025, la ora 18:00, în Galeria Cellarium, la sediul muzeului, situat pe str. Memorandumului nr. 21.
Expoziția va fi deschisă în perioada 14 iulie – 10 august, în Galeria Cellarium, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18.00, ultima intrare fiind la ora 17.00.
„După prima mea vizită în Parcul Etnografic, am rămas profund impresionat de ceea ce am descoperit acolo: gospodăriile tradiționale, obiceiurile și atmosfera autentică, ce trezesc în noi dorul. A fost una dintre cele mai frumoase și emoționante experiențe, care m-a determinat să revin de mai multe ori. Am găsit acolo nu doar inspirație, ci și oameni calzi, care m-au primit mereu cu brațele deschise. Am avut ocazia să pictez chiar în mijlocul publicului, iar acele momente mi-au rămas aproape de suflet”, mărturisește Horațiu Crișan, autorul lucrărilor din cadrul expoziției.
Pictor și grafician, Horațiu Crișan și-a descoperit talentul acum mai bine de 5 ani. „Legătura mea cu grafica a început în 2019, când mi-am descoperit acest talent. A fost prima mea mare pasiune, una care mi-a umplut sufletul de emoție și entuziasm. Prin grafică reușesc să transpun trăirile mele pe hârtie, cu doar două creioane și o radieră. Este pentru mine o formă profundă de exprimare și creativitate, dar și o provocare frumoasă: aceea de a duce o imagine la nivel de hiperrealism.”
„Expoziția „Tradiții” va fi o adevărată călătorie în trecutul de care ne este dor tuturor. Va fi un eveniment inedit, menit să trezească emoții și amintiri frumoase în sufletul fiecărui vizitator. Este o expoziție la care am lucrat cu multă dăruire timp de un an și jumătate. În calitate de artist, o să păstrez vii aceste amintiri, o să le readuc în prezent prin artă și să le ofer mai departe celor care le prețuiesc” spune artistul.