
După câțiva ani de creșteri ușoare, în 2014 am simțit un interes mai mare pentru serviciile pe care le oferim, fapt care se reflectă și în cifra de afaceri în urcare, cu procent format din 2 cifre.
Evoluția bună se datorează în primul rand faptului că am devenit mult mai vizibili în piață și am continuat programul de investiții. Am crescut mult pe partea de producție datorită portofoliului tot mai diversificat de produse, dar am realizat și câteva proiecte cu adevărat frumoase pe partea de afișaj outdoor și indoor.
Trebuie spus că, în anul care a trecut, gusturile și pretențiile clienților au evoluat. Din ce în ce mai mulți clienți își doresc produse speciale, altele decât cele pe care le oferea piața până recent, produse care să arate bine pe termen lung si să facă diferenta.
Printul realizat direct pe materiale textile, deși rămâne în continuare un produs de nișă, este un produs suport care acoperă cu succes pretențiile lor, având o grămadă de avantaje: se împachetează și se transportă ușor, își revine foate bine la desfășurare și nu păstrează urme de cute/îndoituri ca și PVC-ul, nu reflectă lumina când fotografiezi și multe altele.
Cum suntem printre puținii din zonă, dacă nu chiar singurii, care avem tehnologie de print direct pe materiale textile, acest lucru ne-a adus mai mulți clienți, chiar daca materialele clasice ne-au asigurat cel mai mare volum și creșterea.
Care sunt planurile pentru 2015, în condițiile în care ați implinit 15 ani?
Am început anul cu o investiție de aproximativ 300.000 euro într-un utilaj nou, ce se bazează pe o tehnologie UV, cu reale performanțe în ceea ce privește viteza de execuție a comenzilor. Acest lucru ne permite să livrăm lucrările către clienți într-un timp mult mai scurt, toată lumea fiind acum mai fericită.
Cu siguranță anul acesta vom face și noi angajari, în special pe partea de producție și finisaje, ceea ce va aduce cu sine și o reorganizare. Ne dorim de ceva vreme să ne mutăm într-un spațiu mai mare și mai potrivit desfășurării activității noastre și sperăm ca cel târziu până la toamnă să reușim acest lucru. Totul e să găsim locul potrivit.
Continuăm și în 2015 să venim cu niște produse noi pentru piața Clujului, dar deocamdată nu vă spunem despre ce anume e vorba. Va fi o surpriză.
Cum apreciați evoluțiile din ultima perioada din mediul de afaceri românesc?
Dacă mă întrebați despre economie în general vă raspund din statistici: creștere economică.
Dacă e să mă refer la mediul de afaceri din România, nu-l văd schimbat față de anii anteriori. Cred că evoluția va continua să fie diferită în funcție de sectoarele de activitate, dar, ca să ma refer strict la domeniul în care activăm, cred că vom vedea evoluții oscilante de la o companie la alta: unii vor crește, iar alții sunt convins că vor pune lacăt pe ușă sau se vor preda altora.
E un sector extrem de concurențial și una din problemele majore o reprezintă asigurarea cash flow-ului. Banii vin mai încet decât în anii anteriori. Mi-e greu să înteleg acest lucru la mediul de afaceri românesc, pentru că la o analiza macroeconomică am avea toate motivele să fim optimiști din punct de vedere al încasărilor, în condițiile în care dobânda la credite este la minimum istoric, iar BCE face infuzii lunare de capital.
Ce schimbări tehnologice din ultima perioadă au influențat cel mai mult domeniul în care activați?
Trebuie să recunosc că suntem avantajați de faptul că deținem tehnologii inovative, adaptate trendurilor ecologiste. Spre exemplu, mă refer la echipamentele ce folosesc cerneluri pe bază de apă, care au anumite certificări de mediu și care, din acest motiv, se pot folosi fără probleme în școli, grădinițe, spitale și ne-au oferit o poziție privilegiată, un avantaj în comparație cu tehnologiile care folosesc cerneluri pe bază de solvent. Acestea din urmă, pe lângă faptul că au un miros neplăcut, emana și compuși organici volatili mai puțini prietenoși cu mediul și nu sunt cele mai bune soluții pentru printurile de interior, fie că vorbim de expunerea lor într-o casă sau într-un birou. Mai sunt, de asemenea, și anumite materiale apărute recent, care nu au conținut de PVC, și care sunt adecvate personalizării interioarelor locuințelor și clădirilor de birouri.
De altfel, în ultimii ani, interesul marilor producători pe segmentul/componenta de mediu a crescut foarte mult, iar cei care au avut curaj să investească în noile tehnologii cred că vor avea un avantaj în anii care vin.
Cum ar putea autoritățile să sprijine companiile din domeniul dvs. de activitate?
Dacă ne referim la autoritățile centrale, aș generaliza spunând că mi-aș dori ca persoanele care au puterea de decizie să aibă și experiență pe sectorul respectiv, să înțeleagă cu ce probleme se confruntă companiile și să adopte soluții reale. Cred că vorbitul frumos la televizor nu e deloc suficient.
Dacă e să mă refer la autoritățile locale, doar simplu fapt că sunt interesate ca orașul să devină tot mai atractiv pentru investitori, viu, vizitat de turiști, într-o formă indirectă cred că agențiile din domeniu sunt deja sprijinite. Iar asta pentru că interesul nostru, al tuturor, este de a comunica într-un oraș în care se întâmplă lucruri și pe care turiștii de bussines sau nu, vor să-l viziteze.
Pe de alta parte mi-aș dori ca autoritățile locale să aibă mai mult curaj în abordarea unor proiecte de outdoor unitare și bine integrate în mobilierul urban, indiferent că este vorba de centrul istoric sau de cartiere. Sunt bugete pe care orașul și firmele locale le-au pierdut în favoarea altor orașe din Romania. Se pot face lucruri spectaculoase si inovative în outdoor și, în același timp, adaptate estetic pe specificul arhitecturii locale. Am văzut astfel de proiecte în alte țări și chiar în mijlocul orașului și cu care turiștii se fotografiau. Totul e să se vrea.