Grevă spontană la Regionala CFR Cluj. 36 de trenuri au fost oprite sau au întârzieri mari

Motivul întreruperii circulaţiei trenurilor este un protest spontan declanşat de angajaţii CFR Cluj la ora 7 dimineaţa. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că încă nu a fost semnat noul contract colectiv de muncă. Angajaţii CFR cer măriri salariale de 25%. Conducerea CFR este de acord, în principiu, cu această revendicare, însă insistă că mărirea poate fi acordată doar după aprobarea bugetului companiei. Membrii conducerii CFR au făcut prelungirea temporarară a vechiului contract colectiv de muncă, însă angajaţii companiei au refuzat să îl accepte.

N-am avut niciun avertisment din partea liderilor sindicali. Noi suntem într-un proces de negociere început în luna februarie pentru semnarea unui nou contract colectiv de muncă. Am parcurs etapele legale care să ne permită semnarea acestui contract şi asigurarea unui buget de venituri şi cheltuieli care să permită o creştere salarială pentru toţi angajaţii noştri, creştere care va fi undeva la 22.5%. Am intuit acest mod de acţiune al angajaţilor aseară târziu când am terminat negocierile cu liderii sindicali care au refuzat să semneze un act adiţional propus de noi de prelungire a actualului contract pe o perioadă de 30 de zile până rezolvăm aprobarea bugetului. Conform prevederilor legale nu putem acorda o creştere salarială fără un buget aprobat conform reglementărilor. La nivelul companiei am elaborat proiectul de buget, el a fost aprobat de CA, a fost susţinut şi validat de AGA prin aprobarea dată de Ministerul Transporturilor pe acest buget. El a plecat acum de la noi din minister, se află pe circuitul de realizare la Ministerul Muncii şi Finanţelor şi în scurt timp conform procedurilor de funcţionare ale guvernului va intra într-o hotărâre de guvern care va fi propusă spre aprobare. În mod normal în 2-3 săptămâni, bugetul ar trebui să fie aprobat”, a spus Chiper., citat de www.digi24.ro.

Related posts

Leave a Comment