Sărbătoarea Arătării Domnului – Epifania Domnului, este o sărbătoare care a apărut în Egipt în sec. al III-lea creştin. Cuvântul grec epiphania înseamnă „manifestare, descoperire”. În Occident ea ajunge doar în sec. al IV-lea. În Orient, multă vreme, Sărbătoarea Arătării Domnului cuprindea şi Sărbătoarea Naşterii Domnului. Mai târziu, după sec. IV, cele două sărbători s-au despărţit, urmând ca Sărbătoarea Naşterii Domnului să fie celebrată în 25 decembrie, iar Sărbătoarea Arătării Domnului pe malurile Iordanului, la 6 ianuarie.
În Biserica Romano-Catolică, în ziua de 6 ianuarie – la Epifanie, se sărbătoreşte vizita magilor la pruncul Isus. Prin aceşti magi păgâni, Cristos se manifestă ca Dumnezeu al tuturor popoarelor păgâne, aşa cum la Crăciun se manifestase ca Dumnezeu şi Mesia al poporului evreu. Din anul 1960, pentru romano-catolici Botezul Domnului s-a separat de Epifanie şi s-a fixat în duminica de după Epifanie.
Ritul binecuvântării apei în amintirea botezului lui Hristos, este celebrat foarte solemn nu doar în Orientul creştin, ci şi în bisericile occidentale, inclusiv la Roma. Ceremonia este de origine palestiniană. În ziua de Epifanie poporul obişnuia să coboare la Iordan, la locul indicat de o cruce pe piatră, unde Isus primise botezul. Credincioşii vărsau în apele sfinte vase cu balsam, iar apoi episcopul dădea botezul la catecumeni. Apa sfinţită la Epifanie era dusă acasă de către credincioşi şi preţuită aşa cum se obişnuieşte şi în zilele noastre.
