Cea mai importantă ştire a săptămânii care tocmai se încheie, pare a fi declaraţia premierului Emil Boc, menită a ascunde incompetenţa unei guvernări catastrofale şi a transfera vina eşecului “reformelor” asupra populaţiei.Premierul Emil Boc a spus că “dacă România nu face reforme va ajunge în situaţia Greciei (Grecia a ajuns unde e, şi pentru că a minţit Bruxelul)”. Oare ai noştri n-au “cozmetizat” situaţia României?
Însă, întrebarea firescă este următoarea: “Cine are obligaţia de a face reformă, Populaţia sau Guvernul?” Răspunsul e evident.
Dar trecând peste acest aspet, trebuie remarcat faptul că declaraţia premierului este îngrijorătoare. Experienţa practicii sociale a guvernării Băsescu – Boc m-a învăţat să decodez hermeneutica declaraţiilor politice şi să extrag mesajul real pe care acestea îl transmit.
Iată câteva exemple. Legea educaţiei care prevedea majorarea salariilor profesorilor cu 50%, a fost promulgată de către preşedinte în octombrie 2008. Şeful statului şi-a motivat decizia prin faptul că legea este constituţională şi respectă obligaţiile internaţionale asumate. Întrebat despre posibila neaplicare a acestei legi, Băsescu a declarat că dacă nu se aplică, înseamnă că nu trăim într-un stat de drept. Şi iată că legea nu s-a aplicat, deşi a fost promulgată şi declarată constituţională.
După ce în prealabil, Traian Băsescu se pronunţase împotriva angajării unui împrumut de la FMI, a revenit ulterior susţinând împrumutul ca fiind drept “o centură de siguranţă” pentru economia României. “Centura” s-a transformat apoi într-un ştreang, pentru populaţie, aducând-o în pragul disperării şi a revoltei sociale prin constrângerile puse pe seama acordului încheiat cu FMI.
Mai în urmă cu câteva zile, preşedintele făcea aluzie la ipotetica posibilitate ca România să împărtăşească “soarta celor de la sud”, lăsând a se înţelege că face referire la Grecia. Iată că acum, premierul Boc vorbeşte despre acelaşi subiect, ameninţând populaţia că “dacă România nu face reforme va ajunge în situaţia Greciei”.
Experianţa acumulată în epoca băsesciană mă determină să cred că tot ceea ce se spune la început despre o anumită temă, trebuie interpretat tocmai pe dos, adică albul trebuie înţeles drept negru, afirmaţia drept o negaţie, ieşirea din criză o adâncire în recesiune, iar traiul bun doar o iluzie.
Potrivit acestui raţionament, am senzaţia că am ajuns deja în situaţia Greciei şi mă aştept ca în curând să primim şi noi aceeaşi sugestie din partea Germaniei, adică invitaţia de a vinde din teritorii. Ba chiar mă aştept să fim livraţi FMI-ului, la pachet cu Grecia şi cu alte state care nu vor fi în stare se depăşească criza, iar istoria să consemneze faptul că “a fost odată un stat care s-a numit România”.
