Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, afirmă că noua lege a minelor conține prevederi care permite unor entități private, deținătoare ale licențelor de exploatare, să îi exproprieze pe deținătorii de terenuri din zonele în care au interese companiile miniere.Reporter: Ați afirmat că legea minelor va aduce o nouă naționalizare. Care sunt argumentele dvs?
Gheorghe Funar: Este incredibil, dar adevărat şi nu s-a întâmplat în nicio ţară din Europa sau de pe alte continente. Senatorii şi deputaţii din actualul Parlament al României, fără ştiinţa alegătorilor din colegiile electorale, au pus la cale un act normativ fără precedent în Istoria lumii, respectiv să fie naţionalizate proprietăţile imobiliare ale cetăţenilor români. Pentru atingerea acestui obiectiv al naţionalizării, adică a exproprierii românilor din România, s-a procedat astfel: la 25 martie 2009 a fost înregistrată, cu nr.240, Propunerea legislativă pentru modificarea si completarea Legii minelor, Legea nr.85/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acesteia, după art.10 se introduc 16 noi articole, cele mai multe cuprinzând derogări de la legile existente, cu scopul de a crea cadrul juridic pentru exproprierea românilor din România, de fapt cea mai mare naţionalizare a proprietăţilor imobiliare ale cetăţenilor români, realizată de către titularii licenţelor de exploatare a substanţelor minerale utile. Conform art.102,”Se declară de utilitate publică lucrările miniere pentru exploatarea substanţelor minerale utile, care se execută în baza unei licenţe de exploatare.” La art.103, se precizează că “Pentru lucrările declarate de utilitate publică în condiţiile art.102, expropriator este Statul Român, prin titularii licenţelor de exploatare, operatori economici.” Conform art. 108, “Plata despăgubirilor pentru imobilele ce urmeză a fi expropriate…se face de titularul de licenţă direct titularilor drepturilor reale, în numerar sau prin consemnarea sumelor într-un cont bancar la dispoziţia acestora.” Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi de negociere a cuantumului despăgubirii, de fapt Comisia de expropriere, este condusă de reprezentantul titularului de licenţă. Expropriatorul efectuează plata despăgubirilor pentru imobilele ce urmează a fi expropriate, în cazul în care proprietarul a acceptat suma propusă. Dacă nu s-a ajuns la învoială între părţi privind cuantumul despăgubirii sau dacă persoanele notificate nu s-au prezentat pentru negociere, expropriatorul se adresează instanţelor judecătoreşti, care nu pot da termene (în cursul judecăţii) mai mari de 7 zile. Prin derogare de la Legea nr.46/2008 – Codul silvic, titularul licenţei poate scoate definitiv din fondul forestier naţional orice suprafaţă. Prin derogare de la prevederile art.92 din Legea fondului funciar, Agenţia Naţională de Casdastru şi Publicitate Imobiliară emite autorizaţia de scoatere a terenului din circuitul agricol, la solicitarea persoanei care deţine licenţa. Prevederile licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale mai favorabile titularului. Propunerea legislativă conţine multe alte derogări de la legislaţia existentă. Ar fi bine ca alegătorii români să o citească integral, înainte de a merge la vot. Se vor îngrozi văzând că această expropriere întrece cu mult imaginaţia comuniştilor şi actul naţionalizării de la 11 iunie 1948. Propunerea legislativă a trecut la Camera Deputaţilor în ziua de 2 noiembrie 2009, unde este înregistrată cu nr.549. Toate Comisiile au dat aviz favorabil, unele în unanimitate, iar Comisia pentru administraţie publică a dat aviz negativ. Raportul pentru această Propunere legislativă a fost întocmit la Comisia pentru industrii şi servicii, în primăvara anului 2010. Cei care au pus la cale acest act legislativ îndreptat împotriva Poporului Român aşteaptă să treacă cu bine de alegerile parlamentare din 9 decembrie a.c. şi în Camera Deputaţilor să dea votul final pentru Legea de naţionalizare a proprietăţilor imobiliare ale românilor.
Reporter: Ce puteți face, concret, pentru ca această lege să nu se aplice?
Gheorghe Funar: În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie a.c. au făcut şi este evident blatul dintre U.S.L., A.R.D. şi U.D.M.R. Toţi candidaţii acestora păstrează o tăcere absolută în legătură cu Legea naţionalizării proprietăţilor imobiliare ale cetăţenilor români, cea cu titlu de modificare şi completare a Legii minelor, Legea nr.85/2003. În mod normal, în această campanie electorală, toţi candidaţii ar trebui să dezbată cu maximă prioritate şi responsabilitate Propunerea legislativă a P.S.D. şi P.D.L. de modificare a Legii minelor, cu scopul de a naţionaliza casele, apartamentele, vilele, terenurile arabile, viile, livezile, pădurile şi fâneţele românilor. Partidul România Mare şi candidaţii săi pentru viitorul Parlament caută să-i informeze pe cetăţeni despre demersul legislativ al P.S.D. şi P.D.L., susţinut de U.S.L., A.R.D. şi U.D.M.R., vizând exproprierea cetăţenilor români de către titularii licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale. Candidaţii P.R.M. îi avertizează pe alegători asupra pericolului iminent de a le fi naţionalizate proprietăţile imobiliare, începând cu anul 2013. Pentru a opri cea mai mare naţionalizare pusă la cale de U.S.L., A.R.D. şi U.D.M.R. este necesar ca toţi cetăţenii să se prezinte la vot în 9 decembrie a.c. şi să pună ştampila numai pe candidaţii P.R.M. Aceia dintre alegători care merg la vot şi votează candidaţii U.S.L., A.R.D. şi U.D.M.R., trebuie să ştie că riscă să le fie naţionalizate proprietăţile imobiliare şi să fie expropriaţi. În Colegiile electorale unde, din diverse motive, nu există candidaţi din partea P.R.M., îi sfătuim pe alegători să nu meargă la vot.
Reporter: Există vreun mijloc prin care românii se pot apăra împotriva exproprierilor?
Gheorghe Funar: Mijlocul este simplu şi la îndemâna fiecărui alegător conştient şi responsabil, respectiv ştampila de vot. Aplicând ştampila de vot numai pe candidaţii P.R.M., alegătorii decid şi blochează propria lor expropriere, respectiv naţionalizarea. Astfel, ei nu pun în pericol viitorul lor şi al urmaşilor, urmaşilor lor pe teritoriul României. Mai mult, alegătorii care au rudele plecate la muncă în străinătate sunt obligaţi să le apere proprietăţile imobiliare ale acestora şi să le menţină şansa de a se întoarce acasă. În cazul în care Legea naţionalizării proprietăţilor imobiliare ale cetăţenilor intră în vigoare din anul 2013, românii plecaţi în străinătate nu mai au unde să se întoarcă !
Reporter: Ce fel de interese stau în spatele inițierii acestei legi?
Gheorghe Funar: Interesele sunt uriaşe. Se conjugă interesele celor care au pus la cale Holocaustul împotriva Poporului Român, cu cei care acţionează pentru realizarea proiectului “Israel în România” şi cu cei peste 100.000 de titulari ai licenţelor de exploatare (marea majoritate sunt străini) eliberate de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) în timpul Regimurilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu. Până acum, nici Parchetul şi nici D.N.A. nu au îndrăznit să efectueze cercetări penale la A.N.R.M., dar nici presa nu se ocupă, deocamdată, de licenţele eliberate, de beneficiarii acestora şi nici de milioanele de cetăţeni români care, în curând, vor fi expropriaţi în baza aşa-zisei modificări a Legii minelor.