O adevărată chemare la întrecerea socialisto-liberală a fost lansată prin presa locală clujeană. Oameni ai muncii de partid au realizat cincinalul în trei ani și jumătate și au anunțat depășiri de norme în strânsul de semnături pentru susținerea prezidențiabililor Victor Ponta și Klaus Iohannis. Activiștii de partid au fost ajutați în câmpul muncii de lămurire a cetățenilor și de fronturile unității socialiste, respectiv liberală.”Conducerile PNL și PDL Cluj au finalizat ieri primul tur al filialelor județene ale ACL. Timp de o lună, zilnic, au avut loc întâlniri în cadrul filialelor locale unde s-au centralizat problemele specifice fiecărei locații. Acestea au fost sistematizate și s-au discutat rezolvări ale acestora. În contextul discuțiilor pentru noi majorități în consiliile locale ale municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, s-a discutat și despre problema OUG privind traseismul politic prin care PSD, în stilul grupurilor infracționale organizate, încearcă să racoleze prin presiuni și promisiuni, aleși locali ai ACL. Avem o veste tristă pentru PSD: nici unul dintre membrii ACL Cluj nu dorește să li se alăture. Județul Cluj este un județ de dreapta, cu 70% primari ACL. Îmbucurător este și faptul că ACL Cluj și-a depășit norma impusă de colectare a semnăturilor de susținere a candidatului la prezidențiale Klaus Iohannis”, a declarat Mihai Seplecan, președinte executiv al ACL.
„Ne bucurăm că peste 60.000 de clujeni au susținut candidatura președintelui Victor Ponta, la Președenția României. Este și o dovadă a faptului că eforturile guvernamentale în privința investițiilor din infrastructura județului Cluj, din zonă, au fost apreciate de electorat, care în 2 și 16 noiembrie poate face pasul către o nouă mentalitate politică, o etapă de stabilitate pe termen lung şi prosperitate pentru toţi românii, prin votarea lui Victor Ponta ca Președinte al României” a declarat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.