Fostul șef al Direcției Regionale de Vamă Cluj a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, care îl acuză de fapte de corupție. Rechizitoriul procurorilor a fost formulat la mai puțin de o lună de la arestarea preventivă a fostului directorProcurorii au anchetat în acest dosar două persoane, acuzate de luare și dare de mită și de trafic de influență. Vameșul clujean arestat este Alain Florin Modrea, șeful serviciului de inspecție fiscală și control ulterior din cadrul Direcției Regionale. Alături de el, a fost arestat preventiv un cetățean israelian, Mosche Zur, administrator al firmei clujene Laura Model SRL. Cetățeanul israelian este acuzat de dare de mită și de trafic de influență.
Potrivit procurorilor, un denunțător, a cărui identitate este protejată de magistrați, i-a oferit lui Mosche Zur suma de 12.000 de euro. Banii urmau să ajungă la Alain Florin Modrea. În schimbul acestor bani, vameșul ar fi urmat să ”aranjeze” un raport de control și să dea o amendă mult mai mică decât cea pe care ar fi trebuit să o plătească în condiții normale. Alain Florin Modea a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 4.000 de euro.