„Fenomenul Pitești” a ajuns la Cluj

Proiectul „Fenomenul Pitești” a avut parte de o triplă lansare în această seară la Cluj Napoca. Alin Mureșan, cel care a pus bazele „Fenomenului” a lansat cartea „Pitești. Cronica unei sinucideri asistate”, a prezentat filmul „Demascarea”, în regia lui Nicolae Mărginean și a anunțat lansarea site-ului www.fenomenulpitesti.ro. Trilogia prezintă calvarul deținuților de la penitenciarul Pitești în perioada comunistă a anilor 1949-1950.


Alin Mureșan a spus cu privire la film și site că reprezintă un alt mod de a-i pune pe tinerii de azi în contact cu realitatea de atunci și de a cunoaște mai bine ororile regimului comunist. O primă formă de cunoaștere o reprezintă cartea, iar filmul și pagina de internet vin ca și completare a subiectului.

Evenimentul a avut loc în sala Ion Muslea a Bibliotecii Centrale Universitare, în prezența a circa o sută de oameni.

Related posts

Leave a Comment