
Cristian Sallai a devenit membru al PDL Mehedinţi în septembrie 2009. Politica nu este, totuşi, pasiunea sa de-o viaţă, el recunoscând că în această categorie intră fotografia. Iar cea care a stârnit cele mai mari controverse înfăţişează două femei goale într-o biserică.
În „Căderea îngerului păzitor”, una dintre ele este întinsă pe podea, între stranele din lăcaşul de cult, iar cea de-a doua pare să calce pe trupul ei.
Poza a şocat mai mulţi preoţi. Ei susţin că fotografia respectivă este o încălcare gravă a canoanelor creştine şi, prin urmare, o profanare a unui loc sacru. Slujitorii bisericii spun că lăcaşul de cult a fost profanat şi că trebuie acum resfinţit.
Sallai susţine, însă, că nu a încălcat nici un concept moral, biserica fiind de fapt desacralizată. El spune că poza a fost făcută anul trecut, în cadrul unui seminar organizat la Timişoara, la care au participat fotografi din România şi Germania.
Cristian Sallai a adunat premii la mai multe concursuri, iar cea mai recentă distincţie a obţinut-o la începutul acestui an – medalia de bronz din partea Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, pentru nudul „Văluire” (foto articol).