Una dintre cele mai importante firme iberice din domeniul construcțiilor, Arcion, vrea să participe la reabilitarea monumentelor istorice din Cluj. Firma este parte a unui consorțiu din care fac parte și firme deținute de familia soției președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso.Este vorba de familia Pinto Ribero de Sousa Uva. Potrivit cotidianului ”România Liberă”, președintele și vicepreședintele companiei spaniole Arcion au vizitat Clujul săptămâna trecută și și-au prezentat oficial intențiile.
Concret, reprezentanții firmei spaniole ar dori să scrie proiecte europene prin care să atragă fonduri structurale pentru reabilitarea monumentelor din Cluj. Apoi, ei ar dori să participe la lucrările efective care presupun executarea contractelor finanțate de Uniunea Europeană. În timp ce spaniolii de la Arcion vor asigura realizarea efectivă a lucrărilor, firmele familiei Pinto Ribero de Sousa Uva ar urma să asigure consultanța necesară.
Directorul Direcției de Cultură și Patrimoniu Cultural, Leonard Horvath, a declarat că reprezentanții firmei spaniole au spus că ar dori să participe la reabilitarea Muzeului de Artă și a interiorului clădirii Teatrului Național. De asemenea, ei s-au întâlnit cu reprezentanți ai municipalității, care i-au invitat să participe la licitațiile care vor fi organizate de administrația publică locală. La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Bica, a declarat că reprezentanții firmei spaniole s-au interesat și de posibilitatea de participa la alte lucrări, cum ar fi reabilitarea drumurilor județene ori construirea viitorului spital regional de urgență. Radu Bica a afirmat că i-a invitat pe reprezentanții companiei spaniole să monitorizeze sistemul electronic de achiziții publice și să participe la licitațiile care vor fi organizate de administrația județeană.