Expoziţie de pictură Dora Dumitrescu


Organizată la Galeria Alianţa Artelor în perioada 18 noiembrie – 15 decembrie a.c., expoziţia personală Dora Dumitrescu – Constelaţia Lirei se doreşte a fi, în acelaşi timp, o retrospectivă şi o aniversară, artista – născută la Miercurea Nirajului în 1935 – împlinind în acest an vîrsta de 75 de ani. Tot cu această ocazie va fi lansat albumul Dora Dumitrescu – Constelaţia Lirei, cuprinzînd un eseu semnat de criticul de artă Vasile Radu.Prezentă în peisajul artelor plastice de peste o jumătate de secol (artista absolvind Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj în 1961), pictura Dorei Dumitrescu emană o senzualitate reţinută, construind un univers spiritual atît în pictura figurativă, cît şi în lucrările abstracte.
Stenice şi anunţînd senzorialul din viitoarele pînze abstracte, lucrările reprezentînd peisaje sau naturi statice trădează o temeinică pregătire dobîndită sub îndrumarea atentă a unor profesori clujeni sau bucureşteni, precum Mohi Sándor, Petru Abrudan, Anton Lazăr şi Corneliu Baba, de care o leagă pe Dora Dumitrescu o îndelungată relaţie de prietenie, pînă la moartea maestrului, în 1997.
Tristeţea specifică în general tuturor performerilor traversează portretele de arlechini, aceste personaje de bal mascat menite să amuze spectatorul fiind surprinse în momentele de după spectacol. Arlechinul nu este „masca” ce smulge hohote de rîs sau aplauze, ci marchează însuşi omul.
Pictura abstractă, pe care o abordează încă din deceniul al şaselea al sec. XX, în ciuda „comandamentelor” epocii pe care a traversat-o, dovedeşte echilibru şi o remarcabilă sensibilitate în tratarea culorii. Germinaţie, Alb încastrat, Viziune, Disiparea umbrei, Fulguraţie albastră, Anotimp spiritual, Efect de vară, Echilibru instabil sînt lucrări în care întrebările îşi găsesc răspunsuri, iar angoasele se disipează fin şi elegant, transformîndu-se în „ferestre deschise” către un orizont aducător de speranţă.
Locul Dorei Dumitrescu se conturează clar în arhitectura operei pe care o creează; artista se pune în centrul creaţiei, re-creîndu-se pe sine, trădînd o sensibilitate moştenită de la vechii maeştri.

Related posts

Leave a Comment