Expoziţie de fotografii realizate de Principesa Sofia a României

Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a României va inaugura, în foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, miercuri, la ora 19.00, expoziţia personală de fotografie „Elementele Naturii”. La vernisaj vor fi prezenţi la eveniment Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria ai României.

”Expoziţia cuprinde 50 de peisaje fotografice realizate de Principesa Sofia, în Franţa, în Bretania, în ultimii doi ani, prin care Alteţa Sa Regală dezvăluie frumuseţea naturii. De asemenea, cu aceeaşi ocazie, va avea loc lansarea colecţiei de 36 de fotografii de artă „Ultramarine”, sub formă de cărţi poştale, care poartă semnătura Principesei Sofia, apărută la Curtea Veche Publishing. Fotografiile au fost realizate de Principesa Sofia în Bretania şi au ca temă, în principal, oceanul.

 

Alături de Principesa Sofia vor lua cuvântul domnul Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Maestrul Ştefan Câlţia, doamna Iren Arsen, directorul editurii Curtea Veche Publishing.

 

Expoziţia „Elementele Naturii” va putea fi vizitată, în foaierul Sălii Media, în perioada 26 aprilie – 10 mai 2017, în orele de program ale Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti (zilnic între orele 14.00 – 18.30, cu excepţia zilelor de luni)”, potrivit Biroului de Presă al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I.

 

Expoziţia este organizată în parteneriat cu Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, cu sprijinul Casei de Avocatură Ionescu şi Sava.  Alteţa Sa Regală intenţionează anul viitor să inaugureze o expoziţie de fotografie de artă cu peisaje din România, în cele patru anotimpuri.

 

Alteţa Sa Regală Principesa Sofia este cea de-a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana ai României. S-a născut la Atena, în Grecia, la 29 octombrie 1957. A studiat în Elveţia şi Marea Britanie, apoi, în Statele Unite, a urmat cursuri de Arte Frumoase la University North Carolina, Ashevillle, şi de design grafic şi fotografie la Corcoran College of Art and Design din Washington, DC. O lungă perioadă, Principesa Sofia a lucrat şi a expus, cu succes, lucrări de artă, pe ambele maluri ale Atlanticului. În prezent, Principesa Sofia locuieşte în Franţa, împreună cu fiica sa, Elisabeta-Maria.

 

 

 

Related posts

Leave a Comment