EXCLUSIV: Noul proprietar al firmei clujene EBS va digitaliza 82.000 de manuscrise din Biblioteca Vaticanului. La operațiune ar putea participa clujeni

Noul acționar majoritar al cunoscutei companie clujene EBS, corporația britanică NTT, va digitaliza 82.000 de manuscrise din Biblioteca Apostolică a Vaticanului. La această operațiune ar putea participa inclusiv specialiștii din Cluj ai EBS. Ei deja lucrează, pe partea de prelucrare a documentelor pentru Comisia Europeană. Mai precis, toate documentele oficiale emise de autoritățile europene și care sunt destinate publicării sunt procesate de echipele clujene, care ar urma să fie implicate și în procesarea fișierelor din Biblioteca Vaticanului. Compania EBS, fondată de clujeanul Daniel Metz, a fost preluată recent de NTT. Ieri dimineaţă a avut loc o conferinţă de presă în Vatican de prezentare a acordului semnat de NTT Data şi Biblioteca Apostolică a Vaticanului, pentru arhivarea digitală a 82.000 de manuscrise. Au vorbit Arhiepiscopul Jean-Louis Brugues OP, arhivar şi bibliotecar al Sfintei Bisericii Romane; Mons. Cesare Pasini, prefect al Bibliotecii Apostolice a Vaticanului; şi Toshio Iwamoto şi Patrizio Mapelli, preşedinţi şi directori executivi la NTT Data Corporation şi respectiv NTT Data EMEA. NTT Data este un furnizor de servicii tehnologice, recunoscut în întreaga lume pentru profesionalismul în domeniul IT şi al structurilor de comunicaţii, potrivit Catholica.ro.”Prin acest proiect, Biblioteca consolidează relaţiile cu instituţii din diferite regiuni ale lumii, în lumina politicii ei generale şi a obiectivele sale”, a explicat Arhiepiscopul Brugues. „O face prin intermediul manuscriselor, care sunt un semn al universalităţii culturii: manuscrisele care vor fi arhivate digital variază de la cultura americană pre-columbiană la cultura chineză şi japoneză a Extremului Orient, cuprinzând toate culturile şi limbile care au inspirat cultura europeană. Misiunea umanistă ce caracterizează Biblioteca se deschide spre tot ceea ce este uman, inclusiv diferitele ‘periferii culturale’ ale omenirii, şi cu acest spirit umanist urmăreşte să conserve şi să facă disponibilă imensa comoară de umanitate care i-a fost încredinţată. Din acest motiv, Biblioteca se va digitaliza şi va fi disponibilă pe web.”

Proiectul constă dintr-o fază iniţială de patru ani, în care trei mii de manuscrise vor fi digitalizate, care poate fi prelungită cu o a doua fază, pentru a include 82.000 de volume – mai mult de 40 de milioane de pagini – de manuscrise păstrate în Bibliotecă şi datând din secolul al II-lea până la secolul al XX-lea. „Toate manuscrisele digitalizate prin această operaţiune vor fi publicate şi pe situl Bibliotecii Apostolice a Vaticanului, ca imagini de înaltă definiţie. Drept urmare, numeroşi cercetători din domeniul academic şi din diferite domenii ale cunoaşterii, vor putea să interpreteze valoroasele manuscrise, la care accesul a fost mult timp restrâns, în forma lor originală”, a declarat preşedintele NTT Data Corporation.

Related posts

Leave a Comment