EXCLUSIV: Voluntari din Brazilia și Italia pentru biserica din Făget

O serie de voluntari din Brazilia și din Italia vor ajunge la Cluj, pentru a da o mână de ajutor celor care lucrează la finalizarea bisericii greco-catolice din cartierul Făget. Anunțul a fost făcut de preotul din Făget, părintele Remus Tegzeșiu.Voluntarii vor ajunge în Făget miercuri, iar biserica, cu hramul ”Înălțarea Sfintei Cruci”, va fi sfințită în data de 11 septembrie, de către episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu. În masa altarului vor fi puse moaștele Sfântului Apostul Andrei. Potrivit unui document trimis de Vatican, este vorba de un fragment de os, iar biserica din Făget va fi prima care va avea o relicvă din trupul acestui apostol. Tradiția spune că Sfântul Apostol Andrei a predicat și pe teritoriul României, în Dobrogea.
De asemenea, biserica din Făget va avea și o bucățică din lemnul Sfintei Cruci, cea pe care a fost răstignit Isus Christos. Biserica din Făget conține și mozaicuri cu pietre de Murano și care se numără printre cele mai frumoase astfel de opere de artă din România.

Related posts

Leave a Comment