Evanghelia după Marcu: capitolele 1 şi 2Capitolul 1
– Propovăduirea lui Ioan Botezătorul –
1. Cum am aflat, cum am văzut, / De-al Evangheliei început –
A Fiului lui Dumnezeu – / Am să vorbesc, acuma, eu.
2. Precum în vremuri vechi, odată, / A prorocit Isaia – “Iată,
Un sol, ‘naintea Ta, trimit / Şi calea-Ţi va fi pregătit,
3. Căci el e glasul ce-o să vie / Şi o să strige în pustie,
“Gătiţi cărarea Domnului / Şi neteziţi-I calea lui”–
4. Ioan, pe lume, a venit. / A botezat şi a vestit,
Aşa cum fost-a al său crez, / Al pocăinţei sfânt botez,
Ca astfel, orice muritor, / Iertare a păcatelor,
Sã dobândeascã. Au venit, / 5. Când vorbele i-au auzit,
Mulţime de Iudei, la el; / Şi din Ierusalim, la fel,
Noroadele îl îmbulzeau. / Păcatele-şi mărturiseau
Şi-n apa râului Iordan, / Primeau botezul lui Ioan.
6. Ţinuta lui era umilă: / O haină din păr de cămilă,
Iar peste mijloc, o curea. / Lăcustele le folosea
Şi mierea, ca să se hrănească. / 7. El a-nceput ca să vorbească,
Mărturisind: “Cel care vine, / În urma mea, e – decât mine –
Incomparabil, mai puternic. / Încălţămintea-I, nu sunt vrednic
8. Să I-o dezleg. Eu v-am chemat / Şi-n apă doar, v-am botezat,
Dar El, când vine pe pământ, / Va boteza cu Duhul Sfânt.
– Botezul şi ispitirea lui Iisus –
9. Atuncea, a venit Iisus, / Din Galileea, şi S-a dus
În valea râului Iordan, / Unde L-a botezat Ioan.
10. Când El, din apă, a ieşit, / Ioan văzu, înmărmurit,
Cerul deschis şi Duhul Sfânt, / Cum se pogoară pe pământ,
Uşor, în chip de porumbel, / Şi se aşează peste El.
11. Apoi, din cer, s-a auzit / Un glas: “Eşti Fiul Preaiubit!
În Tine numai, Fiul Meu, / Găsesc toată plăcerea, Eu!”
12. Îndată, Duhul L-a manta / Către pustie, unde-a stat –
13. Cum spun ale Scripturii file – / Un timp de patruzeci de zile.
Satana a venit la El, / Spre-a-L ispiti în chip şi fel.
Iisus, cu fiarele, stătea, / Şi slujitori, îngeri avea.
– Începutul propovăduirii lui Iisus –
14. Iisus, când vestea a aflat, / Cum că Ioan e-ntemniţat,
Spre Galileea a pornit / Şi Evanghelia a vestit.
15. El zis-a: “Timpu-i terminat! / Vă pocăiţi, ne-ntârziat,
Că-mpărăţia Domnului, / Apropiată-i omului!”
– Chemarea celor dintâi ucenici –
16. Pe lângă mare, a trecut / Iisus. Acolo a văzut
Doi fraţi: pe Simon şi Andrei. / Pescari erau fraţii acei
Şi aruncau o mreajă-n mare, / Tocmai în acel timp în care,
Trecea, pe lângă ei, Iisus. / 17. El a privit la ei şi-a spus:
“Urmaţi-Mă, şi o să fiţi / Pescari de oameni! Hai, veniţi!”
18. Ei, mrejele, şi-au părăsit / Şi, pe Iisus, L-au însoţit.
19. La drum, cu toţii au plecat / Şi, peste alţi doi fraţi, au dat:
Iacov – fiul lui Zebedei – / Şi cu Ioan. Fraţii acei,
Pe o corabie, erau / Şi mrejele şi le cârpeau.
20. Fraţii, atunci când i-a chemat / Iisus, pe tată l-au lãsat,
Corabia, şi s-au grăbit / Să Îl urmeze, negreşit.
– Iisus vindecă pe un îndrăcit în Capernaum –
21. Iisus porni din nou la drum, / Şi-ajunse la Capernaum,
Exact în ziua de Sabat. / În sinagogă a intrat,
Unde-a-nceput să dea poveţe / Norodului, şi să-l înveţe.
22. Toţi oamenii uimiţi erau, / De-nvăţătura ce-o primeau,
De la Iisus, pentru că El / Îi învăţa ca şi Acel
Care stăpân e pe putere. / Cu toţii fost-au de părere,
Că nici un cărturar vreodat’, / Asemeni Lui, n-a cuvântat.
23. În sinagogă, se găsea / Un om cari, un duh rău, avea.
Omul, de acel duh mânat, / Către Iisus, înspăimântat,
Strigă – căci duhul ştia bine / 24. Cine e El – “Ce-avem cu Tine,
De-a face, noi? Sau Tu voieşti, / Ca să ne pierzi? Ştim cine eşti!
Tu eşti Sfântul lui Dumnezeu!” / 25. Iisus certă acel duh: “Eu
Îţi poruncesc să încetezi / Cu vorba! Să-l eliberezi,
Pe acest om nenorocit!” / 26. Duhul, îndată, a ieşit,
Cu-n strigăt înfiorător, / Cutremurând pe muritor.
27. Toţi privitori-nmărmuriţi, / Se întrebau, nedumeriţi:
“Ce e aceasta? Cine ştie? / Învăţături noi, vor să fie?
Căci iată – toţi am auzit – / Ca un stăpân a poruncit,
Iar duhu-acela, necurat, / De al Său glas, a ascultat!”
28. Vestea, pe loc, s-a răspândit / În Galileea, şi-a-mpânzit –
Fãcând, în scurt timp, înconjur – / Ţinuturile dimprejur.
– Tămăduirea soacrei lui Petru –
29. Din sinagogă, a ieşit / Iisus, de Iacov însoţit
Şi de Ioan. Apoi, toţi trei, / Mers-au la Simon şi Andrei.
30. În pat, sub pleduri, zgribulită, / De friguri fiind copleşită,
Soacra lui Simon se stingea. / 31. Iisus S-a îndreptat spre ea;
Uşor, de mână, a luat-o, / Iar boala-ndată a lăsat-o;
Puterile i-au revenit / Şi-apoi femeia le-a slujit.
– Tămăduirea altor bolnavi –
32. Seara, când soarele-a apus, / Locuitorii au adus
Pe cei bolnavi, pe îndrăciţi, / Pentru a fi tămăduiţi.
33. Iisus privea cetatea toată, / Cu mic cu mare, adunată
34. În jurul Său. A vindecat / Bolnavii care s-au aflat
Acolo, pe cei îndrăciţi – / De duhuri rele stăpâniţi.
Duhuri şi draci Îl cunoşteau: / Cine-i Iisus, cu toţi ştiau.
De-aceea, El le-a poruncit / 35. Să tacă. Zorii s-au ivit,
Şi-abia atunci, într-un târziu, / Să caute un loc pustiu,
Iisus plecat-a din cetate, / Spre-a se ruga-n singurătate.
36. Simon, de gloatã însoţit, / 37. L-a căutat. Când L-a găsit,
I-a spus: “Cu toţi Te căutăm.” / 38. El a răspuns: “Hai să plecăm
Şi-n alte părţi, că Eu voiesc, / La toţi, să propovăduiesc –
Doar pentru-aceasta am ieşit.” / 39. Astfel, a propovăduit
Iisus, în Galileea toată – / În sinagogi – şi vindecată
Fost-a oricare neputină / Şi orice fel de suferinţă.
Bolnavii se tămăduiau, / Cei îndrăciţi se linişteau.
– Tămăduirea unui lepros –
40. În faţa Lui, s-a arătat / Un biet lepros. A-ngenunchiat
Şi-a zis: “Doamne, dacă voieşti, / Tu poţi ca să mă curăţeşti.”
41. O mare milă L-a cuprins, / Şi-atunci, când mâna Şi-a întins
Spre el, privindu-l blând, Iisus, / Leprosului acel, i-a spus:
“Iată, doresc! Fii curăţat!”, / 42. Iar lepra i s-a vindecat.
43. Apoi, Iisus i-a poruncit: / 44. “Acum, că te-ai tămăduit,
Cu nimenea să nu vorbeşti, / Ci caută să te grăbeşti
Şi preotului te arată, / Iar darul ce a fost, odată –
De către Moise – rânduit, / Pentru cel ce s-a curăţit
De lepră, să îl duci, să fie, / Pentru preoţi, drept mărturie.”
45. Dar omul, cum L-a părăsit, / În gura mare, a vestit
Tot ceea ce s-a petrecut. / Astfel, Iisus n-a mai putut
Să mai pătrundă în cetăţi – / Precum fãcuse-n alte dăţi –
Ci în pustietate sta / Şi-acolo, lumea-L căuta.
Capitolul 2
– Vindecarea slăbănogului –
1. Iisus pleacă din nou la drum, / Venind iar la Capernaum.
2. Când în mulţime s-a zvonit / Că El S-a-ntors, au năvălit
Locuitori, cu mic cu mare, / Încât umplură locu-n care
Şedea Iisus. El i-a privit, / Şi-apoi, Cuvântul, le-a vestit.
3. Printre acei ce-au încercat / Să-L întâlnească, s-au aflat
Şi patru inşi care purtau / 4. Un slăbănog. Ei nu puteau,
Nicicum, s-ajungă la Iisus. / Atunci, suiră patul sus,
Pe casa-n care locuia / Domnul, şi propovãduia.
Apoi, acoperişu-au spart. / Pe slăbănog, ei l-au lăsat
În frânghii, pe-al său aşternut, / Şi, prin spărtură, a putut
S-ajungă-n faţa lui Iisus. / 5. Vãzând credinţa lor, a spus
Mântuitorul: “Sunt iertate, / Toate-ale tale mari păcate!”
6. Mulţi cărturari, care priveau / La ce se petrecea, gândeau:
7. “Omul Acesta, cum vorbeşte / În aşa fel?! Iată-L, huleşte!
Păcatul – de-i uşor, sau greu – / Îl iartă numai Dumnezeu!”
8. Iisus, gândul, le-a cunoscut, / Iar când tăcere s-a făcut,
A zis: “Voi, pentru ce, aveţi / Astfel de gânduri? Ce credeţi,
9. Că-i mai uăor, de spus? Că toate / Păcatele îţi sunt iertate?
Sau scoală-te, patul îţi ia / 10. Şi umblã? Dar, pentru-a vedea
Că Fiul omului e-n stare / Să ierte totul – căci El are
Puterea, pe acest pământ, / Dată de Dumnezeu Cel Sfânt –
11. Iată că ţie îţi vorbesc, / Biet slăbănog, şi-ţi poruncesc:
Te scutură de a ta boală / Şi în picioare-acum te scoalã!
Ia-ţi patul, neîntârziat, / 12. Şi du-te-acasă!” Imediat,
Ologul s-a-nsănătoşit, / Şi-a luat patul şi, grãbit,
Pleacă spre casa lui, îndat’. / Lumea, văzând ce s-a-ntâmplat –
Minunea ce s-a săvârşit – / O mare spaimă a simţit
Şi-uimitã, de puterea Lui, / Slăvi Numele Domnului.
– Chemarea lui Levi –
13. Iisus, la mare, a ieşit. / La El, mulţimea a venit
Şi-nvăţături a căpătat. / 14. Când, de la mare, a plecat,
Pe lângă vamă, a trecut. / Acolo, vameş, l-a văzut
Pe Levi, fiul lui Alfeu. / “Urmează-Mă-ţi poruncesc Eu!” –
A zis Iisus. El s-a sculat / Şi-apoi, pe Domnul, L-a urmat.
– Iisus stă la masă cu vameşii şi păcătoşii –
15. Pe când şedea Iisus, la masă, / Cu-ai Săi, în a lui Levi casă,
Mulţi vameşi – păcătoşi, la fel – / Venit-au de-au prânzit cu El.
16. Mulţi Farisei şi cărturari, / Şi mulţi din oamenii cei mari
Ai timpului, când L-au zărit, / Cu păcătoşi că a prânzit,
Pe ucenici, i-au întrebat: / “De ce, la masă, El a stat,
17. Cu păcătoşii?” Când Iisus, / Acestea le-a aflat, a spus:
“De doctor, are trebuinţă, / Doar cel aflat în suferinţă,
Şi nu cel sănătos. Aflaţi: / La pocăinţă sunt chemaţi
Cei păcătoşi şi oropsiţi, / Nu cei ce sunt neprihăniţi!”
– Despre post –
18. Odată, mers-au, la Iisus, / Elevii lui Ioan şi-au spus:
“Şi Fariseii, dar şi noi, / Postim mereu. Însă, la voi,
Nimeni – nici ucenicii Tăi / Nu ţin vreun post.” Către ai Săi,
19. Iisus, atuncea, S-a uitat / Şi-n acest fel a cuvântat:
“Postesc nuntaşii, dragii Mei, / Când mirele este cu ei?
20. Veni-vor, însă, zilele / Când fi-va luat mirele,
Şi-atunci, şi ei au să postească. / 21. Nimeni nu are să cârpească,
O haină veche şi uzată, / Cu-n nou postav; căci, reparată
Dacă va fi în acest fel, / Pierdute-s, pentru omu-acel,
Şi peticul şi haina care / O să se rupă şi mai tare.
22. Vinul cel nou – ştie oricine – / Că în burdufuri noi, se ţine.
Burduful vechi, uşor, plezneşte, / Iar vinul nou se risipeşte.”
– Spicele de grâu şi Sabatul –
23. Iisus, în ziua de Sabat, / De ucenicii Săi urmat,
Un lan de grâu, a străbătut, / Iar ucenici-au început
Să smulgă spice. Imediat, / 24. Cum Farisei-au observat
Lucrul acesta, la Iisus, / S-au dus, degrabă, şi I-au spus:
“Ştii, oare, ce s-a întâmplat, / În ziua asta, de Sabat?
Discipolii au săvârşit, / Un lucru neîngăduit!”
25. Iisus răspunse: “N-aţi ştiut, / Ceea ce David a făcut
Atuncea când a flămânzit, / Cu toţi cei ce l-au însoţit?
26. Aflaţi acuma, aşadar, / Că-n vremea lui Abiatar –
Când el fusese preot mare – / David luat-a pâinea care
Era în Casa Domnului, / Spre punere ‘naintea Lui.
Însoţitorilor a dat-o / Şi, împreună, au mâncat-o,
Deşi prea bine cunoştea / Că numai preotul avea
Dreptul s-o ia. E de ştiut, / 27. Cum că Sabatul s-a făcut
Dar, pentru om. N-a fost creat / Omul, drept dar, pentru Sabat.
28. Să ştiţi că Fiul omului, / E Domn şi al Sabatului!”
